Ministerul Finanţelor, ca reprezentant al statului român, a câştigat la Bruxelles, în faţa Tribunalului Primei Instanţe, contestaţia împotriva măsurilor de executare silită instituită de Viorel Micula, prin executor judecătoresc, asupra sumelor datorate de Eurocontrol (Organizaţia Europeană pentru Siguranţa Traficului Aerian) către Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian Romatsa SA. 

'Instanţa a constatat că 'nu se pune problema anulării sau revizuirii sentinţei arbitrale, pentru că nu este de competenţa tribunalului. Nici nu afirmăm că nu poate fi executată din motive de incompatibilitate cu dreptul Uniunii şi pentru că ar contraveni ordinii publice pentru că, având în vedere valoarea de lucru judecat, s-ar impune supoziţia că a fost pronunţată cu încălcarea legii. Este clar că decizia Comisiei – atâta cât aceasta rămâne în vigoare – justifică însă neexecutarea sentinţei arbitrale şi a făcut ca aceasta să-şi piardă caracterul actual şi de titlu executoriu. Prin urmare, face executarea sa nelegală', precizează Ministerul Finanţelor. 

Potrivit sursei citate, statul român a pus în executare întreaga sumă pentru care Comisia Europeană a dispus restituirea integrală, pe motiv că este ajutor de stat. 

Pe 15 septembrie 2015, Ministerul Finanţelor Publice a fost informat despre primirea unei adrese de către EUROCONTROL, de înfiinţare a popririi pe conturile Romatsa. Totodată, Ministerul Finanţelor Publice a transmis către executorul judecătoresc din Regatul Belgiei şi către Curtea de Apel de la Bruxelles punctul de vedere al României prin care a precizat că a executat integral hotărârea arbitrală ICSID. 

România a depus, în 24 septembrie 2015, contestaţia la executare împotriva actelor executorului judecătoresc din Regatul Belgiei. 

'Amintim faptul că statul român şi-a executat integral obligaţiile rezultate din sentinţa Tribunalului arbitral ICSID, din decembrie 2013. Pe de altă parte, la data de 30 martie 2015, Comisia Europeană, considerând această plată ca fiind ajutor de stat ilegal, a dispus restituirea acestor sume către statul român. La termenele din data de 30 noiembrie 2015 şi 24 decembrie 2015, reprezentanţii statului român au susţinut faptul că actele executorului judecătoresc din Regatul Belgiei sunt nelegale şi, în consecinţă, trebuie desfiinţate. Astfel că Tribunalul Primei Instanţe de la Bruxellles a admis contestaţia la executare, formulată de statul român, dispunând anularea actelor de executare şi ridicarea popririi instituite asupra conturilor Romatsa', se mai arată în comunicatul citat. 

Potrivit Finanţelor, Tribunalul de la Bruxelles a respins ca tardive cererile formulate de intervenienţii Ioan Micula, SC European Food SA, SC Starmill SRL şi SC Multipak SRL şi l-a obligat pe Viorel Micula la plata unor daune morale de 5.000 de euro către statul român. 

AGERPRES