Patru persoane care pretindeau că ar fi poliţişti si înşelau turişti străini în Centrul Vechi al Capitalei au fost reţinuţi recent de către adevăraţii poliţişti. Ei au fost prinşi în flagrant în timp ce păcăleau un turist străin prin “metoda Maradona”, pretinzând că verifică dacă deţine bancnote false sau droguri. Bărbaţii vor ajunge acum în faţa instanţei cu acuzaţia de uzurpare de calităţi oficiale.

Patru cazuri au fost deja dovedite, însă oamenii legii bănuiesc că zeci de turişti au fost păcăliţi în acest mod în ultimele luni, iar paguba s-ar ridica la câteva mii de euro. “Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că cei patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 36 şi 57 de ani, prin aceeaşi metodă, în perioada noiembrie 2019 – ianuarie 2020, ar fi înşelat şi alte persoane, cetăţeni italieni, israelieni şi respectiv greci, la acest moment cercetările derulându-se în cadrul a 4 dosare penale”, informează Poliţia Capitalei.

Cum funcţionează “metoda Maradona”?

Nu este clar de unde provine numele acestui tip de înşelăciune, una dintre cele mai vechi folosite în România. E posibil să aibă legătură cu faptul că funcţionează în special asupra turiştilor străini, care sunt “driblaţi” de bani de infractori.

Metoda presupunea ca două persoane să aştepte într-o maşină, în apropiere, iar ceilalţi doi să abordeze turiştii străini, pretinzând că sunt poliţişti, deşi nu erau îmbrăcaţi în uniforme. Acestora din urmă li se cereau actele şi banii, pentru a fi verificate că sunt autentice şi a vedea dacă acele persoane deţin sau nu droguri asupra lor. Actele şi banii le erau apoi returnaţi, doar că din bani lipsea, de fiecare dată, o parte importantă, potrivit stirileprotv.ro.