Metoda inedită prin care Valeriu Gheorghiță vrea să promoveze vaccinarea anti-COVID: Vă mărturisesc că m-am gândit

Valeriu Gheorghiță a spus că, din păcate, o mare parte a instituțiilor statului și-au pierdut credibilitatea în fața românilor. El a spus că din acest considerent este important ca oamenii care au un anumit grad de credibilitate să-i convingă pe cei din jur să de vaccineze.

„Aceasta este realitatea: mare parte a instituţiilor statului nu se bucură de o credibilitate foarte crescută în rândul oamenilor. Tocmai de aceea este important să implicăm alţi vectori care se bucură de o credibilitate mult mai mare şi care pot să schimbe mentalităţi, sunt lideri de opinie şi care sunt, dacă vreţi, urmaţi în acţiunile lor de foarte multe persoane. Tocmai de aceea am şi avut o serie de întâlniri chiar de la Guvern cu reprezentanţii asociaţiilor de primari, de comune, de municipii, Consilii judeţene, tocmai pentru a găsi cele mai bune soluţii prin care informaţia să ajungă la fiecare om”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.

Întrebat dacă i se pare potrivită implicarea cântăreţilor de manele în promovarea vaccinării, medicul a precizat că s-a gândit la asta.

„Este un aspect la care vă mărturisesc că m-am gândit, cred că o persoană care poate să aducă un plus în ceea ce priveşte vaccinarea poate să-şi găsească locul în acest demers de comunicare, însă nu cred că trebuie să aşteptăm o decizie la nivel central ca o persoană, indiferent cine este, să susţină campania de vaccinare”, spune el.

Un simplu flyer nu este suficient

Valeriu Gheorghiță a mai spus că un simplu flyer pus în poarta oamenilor nu este suficient pentru că „un segment important din populaţie are nevoie de un altfel de mesaj”.

Întrebat care sunt oamenii cu credibilitate care ar putea ajuta la promovarea campaniei de vaccinare, el a răspuns: primari, medici de familie, profesorii, reprezentanţii cultelor religioase, oameni care „şi-au câştigat şi menţinut credibilitatea”, mai ales în comunităţile mai mici.

Este de menționat că autoritatea centrală încearcă să asigure comunicarea cu privire la partea organizatorică şi importanta vaccinării. Valeriu Gheorghiţă a precizat că există o diferenţă semnificativă între rata de vaccinare în mediul urban şi cea înregistrată în rândul persoanelor din localităţile rurale.

Sursă foto: INQUAM PHOTOS/ Octav Ganea