MET Group este prezent în România prin intermediul filialei sale, MET Romania Energy SA. Prin combinarea celor două portofolii, MET va ajunge la o cotă de piaţă de aproape 10%, a treia poziție pe piața concurenţială de energie din România, cu un total de circa 5000 de puncte de consum, a anunțat compania într-un comunicat de presă.

 „După achiziționarea furnizorului de energie Repower în 2016 şi a RWEE în prezent, combinarea portofoliilor va avea ca rezultat o creştere a eficienței operaționale a MET în România, oferind clienților servicii la standarde înalte”, a declarat Petre Stroe, CEO MET Romania.

Tranzacția urmează să se finalizeze în partea a doua a anului 2018, sub rezerva condițiilor obișnuite de închidere – inclusiv a aprobărilor conform reglementarilor relevante, susțin reprezentanții companiei MET.

Activitatea principală a RWEE este furnizarea de energie electrică și gaze naturale clienților din mediul de afaceri din România, cu accent pe clienții IMM-uri, în special producatorilor din industriile cu consum intensiv de energie, și lanțurile de magazine. Tranzacția s-a încheiat în urma unei licitații competitive.

Citiți și:
Petre Stroe, MET România: Situația de la începutul anului nu se va repeta în această iarnă, dar nu e exclus să mai vedem câteva insolvențe

Anul trecut, veniturile RWE Energie SRL au ajuns la 655 milioane de lei, de 6 ori mai mari decât nivelul consemnat în anul 2015. În 2016, veniturile RWE Energie au fost de 235 milioane de lei, compania încheiând anul cu o pierdere de 6,8 mil. lei. Anul trecut, pierderile s-au accentuat până la 32,5 milioane de lei.

Compania MET Romania Energy Marketing a fost înfiinţată în 1996 (fosta denumire a fost Elcomex EN SRL şi apoi Repower Furnizare România SRL). Finalizarea achiziţiei Repower de către grupul MET a avut loc în noiembrie anul trecut. MET Group, înfiinţat în urmă cu cinci ani, este un grup elveţian activ în tradingul şi furnizarea de energie, gaze naturale şi petrol, precum şi în producţia de energie electrică . Compania este prezentă în peste 20 de ţări. Cel mai mare acţionar al MET este grupul energetic ungar MOL, care deţine 40% din acţiuni, restul titlurilor fiind deţinute de trei persoane fizice.