De luni, Mihaela Buzărnescu ocupă locul 20 în clasamentul WTA al celor mai bune jucătoare din lume. De la începutul anului și până în prezent, Buzărnescu a acumulat câștiguri în valoare de 987,029 dolari, potrivit WTA. În întreaga sa carieră în tenis, românca a câștigat 1,363,846 dolari.

„Sunt foarte fericită pentru că am reușit să câștig primul meu titlu WTA. Sunt mulțumită de rezultatul muncii mele. Sper că veți fi alături de mine și în viitor, atât în momentele bune, cât și în cele dificile. Sper că voi câștiga și alte turnee”, a spus Buzărnescu.

La sfârșitul finalei de la San Jose, Mihaela Buzărescu și-a felicitat adversara și le-a mulțumit celor din public. 

„Felicitări, Maria, pentru… Unde eşti? Felicitări pentru această săptămână. Eşti atât de tânără şi ai tot viitorul în faţă. Sper că mai pot volua câţiva ani la acest nivel. În urmă cu doi-trei ani, jucam turnee Futures şi nu credeam că o să pot atinge acest nivel, sper că vom putea juca din nou împreună. Vreau să vă mulţumesc tuturor pentru că aţi venit să ne urmăriţi, a fost extraordinar că aţi venit să ne încurajaţi şi îmi pare rău că nu a fost o jucătoare americană în finală, dar sunt fericită că o să fiu pe afişul turneului anul viitor, e ceva extraordinar pentru mine”, a declarat Buzărnescu, la festivitatea de premiere.