„Inaugurarea primei hyperclinici din Ploiești, cea de-a 17-a Hyperclinică din portofoliul MedLife, face parte din programul nostru de dezvoltare regională . Vom continua să ne consolidăm poziția  la nivel național atât prin achiziții, cât și prin proiecte de tip green field. În acest sens vom suplimenta bugetul de investiții cu alte 20 de milioane euro, ca urmare a contractării unui nou credit bancar, astfel încât valoare totală a bugetului de investiții se va ridica la 76 milioane euro”, a declarat Mihai Marcu, Președintele Consiliului de Administrație MedLife.

Unitatea din Ploiești va include o divizie specială de “second opinion” – MedLife Expert, unde mai mulți medici cu experiență națională și internațională din cadrul MedLife, vor veni săptămânal în hyperclinica din Ploiești pentru evaluarea cazurilor medicale complexe.

Hyperclinica este situată în centrul orașului pe Bulevardul Republicii, nr. 17 – 25, în cadrul Centrului Comercial Winmarkt, și funcționează de luni până vineri. 

MedLife a deschis prima hyperclinică în 2004, iar la ora actuală compania deține 17 astfel de unități în București, Arad, Timișoara, Galați, Iași, Constanța, Craiova, Brașov și Cluj. Compania a estimat pentru acest an o cifră de afaceri cumulată în valoare 120 milioane de euro, creștere organică, existând premize ca până la finalul anului, cifra de afaceri să crească până la 130 – 150 milioane de euro, aceste din urmă cifre fiind condiționate de procesul de finalizare al tranzacțiilor aflate în curs.