Medicamentul în cauză este Pralatrexatul, care a fost inițial dezvoltat pentru tratamentul limfoamelor, tumori care provin din glande. Acesta este rezultatul unui studiu realizat de un grup de cercetători de la Shenzhen Institutes of Advanced Technology (SIAT) din cadrul Academiei de Științe din China. Studiul arată că Pralatrexatul ar depăși, ca eficacitate, Remdesivirul, principalul medicament antiviral utilizat în prezent pentru tratarea pacienților cu COVID-19.

„Studiul nostru a descoperit că Pralatrexatul este capabil să inhibe puternic replicarea SARS-CoV-2 cu o activitate de inhibare mai puternică decât Remdesivir, în aceleași condiții experimentale”, informează autorii, conduși de Dr. Haiping Zhang de la Shenzhen Institutes of Advanced Technology, citaţi de ziarul britanic „Daily Mail” – „Identificarea medicamentelor eficiente capabile să trateze COVID-19 este importantă și urgentă, în special medicamentele aprobate care pot fi testate imediat în studiile clinice”.

Repropunerea medicamentelor existente

Pentru a găsi un leac pentru pandemia globală, care a izbucnit în urmă cu un an, cercetătorii au fost inspirați de ideea de a repropune medicamentele existente, care au fost inițial dezvoltate pentru a trata alte boli. Inteligența artificială a ajutat la identificarea acestor medicamente prin simularea modului în care mai multe tratamente ar interacționa cu SARS-CoV-2, virusul care provoacă COVID-19, notează publicația italiană Il Giornale.

Pentru o examinare virtuală, Zhang și colegii săi au combinat mai multe tehnici de calcul care simulează interacțiunile medicament-virus: această abordare hibridă a fost utilizată pentru a examina 1.906 medicamente existente, testând capacitatea lor posibilă de a inhiba replicarea virusului prin vizarea unei proteine ​​virale numită ARN polimerază ARN dependentă (RdRP), care în esență copiază și reproduce materialul genetic al virusului.

În acest fel, au fost identificate cele mai bune patru medicamente pentru a fi testate în experimente de laborator. Două dintre medicamente, Pralatrexatul și Azitromicina, au inhibat cu succes replicarea virusului. Insistând și mai mult, experimente ulterioare au arătat că Pralatrexatul inhibă replicarea virală mai puternic decât Remdesivirul, sugerând astfel că primul ar putea fi folosit și pentru lupta împotriva COVID-19.

Atenție, însă: acest medicament pentru chimioterapie poate provoca efecte secundare semnificative și, deoarece este utilizat pentru persoanele cu limfom terminal, utilizarea imediată pentru pacienții cu COVID-19 nu este încă garantată.

În ciuda acestui fapt, constatările susțin utilizarea noii strategii de screening pentru identificarea medicamentelor care ar putea fi modificate. „Am demonstrat valoarea noii noastre abordări hibride, care combină tehnologiile de învățare profundă cu simulări mai tradiționale ale dinamicii moleculare”, a spus Dr. Zhang.

Metode computerizate

Cercetătorii, care și-au publicat lucrările în „Plos Computational Biology”, dezvoltă metode computerizate suplimentare pentru generarea de noi structuri moleculare, care ar putea fi dezvoltate în noi medicamente pentru tratamentul virusului COVID-19.

Studiul vine după un anumit scepticism general cu privire la eficacitatea Remdesivirului, care a fost inițial dezvoltat pentru a trata hepatita C și, apoi, repropus ca un posibil tratament pentru Ebola. După rezultate dezamăgitoare în tratarea Ebola în 2014, Remdesivir a fost testat în fazele incipiente ale pandemiei din acest an. Chiar și astăzi, însă, nu există un consens clar cu privire la eficacitatea sa, deoarece studiile clinice continuă să arate rezultate contradictorii.