Conform anunțului făcut de Poliția de Frontieră, agenții din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit peste 3.400 comprimate ce conțineau în prospect specificația COVID-19. Autoritățile suspectează că medicamentele sunt contrafăcute.

Pastilele respective au ajuns la Vama Giurgiu, pentru a fi introduse în țară cu un camion, condus de un cetățean bulgar, care nu avea autorizațiile necesare pentru un asemenea transport. Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au controlat camionul bulgarului, care era încărcat cu diverse mărfuri de la o societate comercială din Bulgaria pentru o societate comercială din România.

„La controlul efectuat asupra autocamionului, în interiorul semiremorcii, a fost descoperită cantitatea de 3.490 comprimate, ce conțin în prospect specificația Covid-19, în valoare de aproximativ 8.500 de lei, despre care există suspiciunea rezonabilă că sunt contrafăcute, pentru care șoferul nu deținea autorizațiile necesare”, transmite Poliția de Frontieră.

Valoarea bunurilor confiscate este de aproximativ 212.500 lei

Trebuie menționat că au fost descoperite și 30 articole de încălțăminte și 6.500 huse auto inscripționate cu mărci protejate, cel mai probabil contrafăcute.

De asemenea, s-a stabilit că șoferul, cetățean bulgar în vârstă de 68 ani, nu știa despre mărfurile transportate, conform cercetărilor făcute de polițiștii de frontieră, împreună cu polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice.

Toate aceste bunuri, în valoare de aproximativ 212.500 lei, au fost ridicate de către Serviciul de Investigare a Criminalității Economice – I.P.J. Giurgiu, care face cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „punere în circulație fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare”.