Potrivit preşedintelui, Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Iulică Măntescu, blocarea conturilor societății CFR Marfă, „nu face altceva decât să o pună în imposibilitatea de a-și continua activitatea. Momentul în care s-a făcut acest lucru – în preajma unor licitații importante la care CFR Marfă urmează să participe – ridică suspiciuni cu privire la corectitudinea măsurii decise”. „Poate că societatea trebuie convinsă în acest fel să mai renunțe la niște contracte în favoarea concurenței. Folosirea blocării conturilor, ca mijloc de răfuială politică, denotă grave deficiențe organizatorice și strategice la nivelul Ministerului Transporturilor. FML va picheta în zilele de 5, 12 și 19 aprilie Ministerul Transporturilor, principalul vinovat pentru situația creată, datorită politicilor greșite cu privire la sistemul feroviar duse pe termen lung. Ziua feroviarilor, 23 aprilie, va fi marcată prin organizarea unui miting de protest, menit să atragă atenția opiniei publice asupra problemelor grave din transporturile feroviare”, conform FML.