Conducerea Institutului de Studii Financiare – ISF a decis aplicarea mai multor măsuri de prevenţie, în contextul crizei coronavirusului, care să îi protejeze pe cei implicaţi în procesul de examinare şi de instruire pus la dispoziţie de ISF pieţei de asigurări şi pieţei de capital.

Printre acestea se află și organizarea sesiunilor de examinare continuă exclusiv online.

Totodată, conducerea ISF a decis anularea sesiunilor de examinare iniţială (care se organizează exclusiv la sală, conform metodologiei ISF, aprobată de Consiliul ASF) la care încă nu există înscrieri.

Igienizare prealabilă și evitarea aglomerației

Reprezentanţii ISF au mai decis organizarea sesiunilor de examinare la sală exclusiv cu respectarea unor norme stricte de igienă, păstrarea a minimum 1,5 metri între candidaţi, igienizarea prealabilă a sălii şi apel nominal la intrare pentru evitarea aglomeraţiei.

O altă măsură care va fi luată este suspendarea programărilor pentru cursuri şi pentru sesiunile de examinare la sală pentru lunile aprilie şi mai, anunță Agerpres.

În context, trebuie menționat că, începînd de duminică,  Guvernul a decis că sunt interzise manifestările publice sau private, în spații deschise sau închise, cu un număr de participanți mai mare de 1000 de persoane.

Această măsură este obligatorie, la nivel național, pentru toți agenții publici și privați și nu este supusă negocierii, excepțiilor, neputând fi amânată.

Aprobarea Direcției de Sănătate Publică locală

De asemenea, evenimentele la care este estimată participarea unui număr mai mic de persoane pot fi organizate doar după obținerea aprobării de la Direcțiile de Sănătate Publice locale.

Acceptul sau refuzul organizării va fi transmis în baza unei analize care ține cont de natura evenimentului, grupa de vârstă a participanților, modalitatea în care participanții ajung la eveniment și durata deplasării către eveniment, dacă există posibilitatea ca la eveniment să participe persoane pentru care există posibilitatea să fi fost în zone de risc sau să fi intrat în contact cu persoane contaminate.

Această decizie este valabilă până la data de 31 martie 2020 pe întreg teritoriul național al României și există posibilitatea prelungirii, în funcție de evoluția situației, conform anunțului făcut de autorități.