Hotărârea contestatarilor Laurei Codruța Kovesi de a o îngropa definitiv duce inclusiv la stabilirea unor recorduri. Astăzi, la secția specială pentru investigarea magistraților, au fost audiate nu mai puțin de 30 de persoane, într-un maraton aproape fără precedent.

Audieri maraton la Secția pentru Investigarea Magistraților în dosarul în care Laura Codruţa Kovesi a fost pusă sub urmărire penală pentru represiune nedreaptă, anunță Antena 3.

30 de persoane au fost audiate până acum în dosarul deschis în cazul „unităţii de elită a DNA”, adică DNA Ploiești, care era coordonată direct de Kovesi. Până acum au fost audiaţi avocati, oameni de afaceri şi procurori.

Te-ar putea interesa și: