În Ungaria a început testarea în masă pentru depistarea persoanelor infectate cu coronavirus, sub conducerea Universităţii Semmelweiss din Budapesta. Până la mijlocul lui mai, vor fi testate 18.000 de persoane, din diferite categorii de vârstă, selectate de statisticieni.

Dintr-un asemenea eşantion se poate forma deja o imagine la nivel naţional, care arată, în linii mari, câte persoane au fost contaminate, dar au avut simptome uşoare, sau au fost chiar asimptomatici – a comunicat Béla Merkeli, rectorul universităţii.

Béla Merkeli, care este totodată şi şeful echipei de analiză a epidemiilor clinice, a precizat că informaţiile primite în acest fel pot ajuta la protejarea din lunile următoare. Bineînţeles, totul are sens doar dacă persoanele desemnate să participe la studiu se şi prezintă la testare – a accentuat profesorul, după cum transmite Radio Kosuth Budapesta.

Între timp, autorităţile maghiare au decis să menţină interdicţiile de circulaţie în Budapesta şi în judeţul Pesta,  însă în restul ţării au intrat în vigoare noi restricţii. Regulile şi recomandările trebuie, însă, respectate în toată ţara, de exemplu, păstrarea unei distanţe de 1,5 metri faţă de ceilalţi şi acoperirea feţei în magazine şi în mijloacele de transport în comun.

Vârstnicilor li se cere, în continuare, să părăsească locuinţele numai atunci când este absolut necesar pentru cumpărături, între orele care le-au fost alocate (9-12) şi să îşi ia toate măsurile de siguranţă.