Parapeții sunt prefabricate din beton montate pe DN1 în vederea separării sensurilor de circulaţie pe sectoarele cu 4 benzi aflate pe DN1 pentru a înlesni trecerea pe contrasens a autovehiculelor, astfel fiind redus semnificativ riscul producerii unor accidente rutiere. Statistic, foarte multe accidente produse pe DN1 București – Ploiești – Brașov – Sibiu – Alba Iulia – Cluj-Napoca – Oradea – Borș, cel mai tranzitat drum national din Romania, sunt cauzate de obseala conducătorilor auto sau condițiile nefavorabile.
Tocmai pentru prevenirea unor astfel de accidente au fost proiectati parapetii ce urmeaza sa fie montati in zonele cele mai „riscante“ de pe DN1.

Oficialii CNADNR au anunțat că se montează parapete din beton pe aproape 200 de km de de șosea din cei aproximativ 640 km, lungimea DN1. „CNADNR achiziționează lucrări și produse de siguranță rutieră astfel încât utilizarea acestora să conducă la îmbunătățirea infrastructurii rutiere prin creșterea gradului de siguranță a circulației fiind îndeplinit obiectivul asumat de România de scădere a numărului victimelor din accidente rutiere cu până la 50%, până în anul 2020. Specialiștii din cadrul CNADNR decid amplasarea acestor parapete ținând cont de mai multe considerente dintre care amintim câteva: funcție de gradul de siguranță a circulației existent pe drumuri, respectiv numărul accidentelor rutiere, victimelor decedate, victimelor rănite dar și a importanței drumului din punct de vedere al volumului de trafic existent“, ne-au explicat oficialii Companiei Naționale de Autostrăzi.

Pe DN1, între București – Ploiești există 19 puncte negre

Întrebați care sunt zonele care prezintă cel mai mare risc de producere a accidentelor pe DN1, oficialii CNADNR ne-au precizat pe sectorul cuprins între București – Ploiești au fost identificate 19 puncte negre. „Compania Națională de Autostrăzi implementează constant măsuri de siguranța circulației, pe toate drumurile avute în administrare în vederea diminuării numărului victimelor și ale accidentelor de circulație.
Sectoarele cu cel mai scăzut grad de siguranța circulației sunt sectoarele numite: „Puncte negre“ – reprezintă sectoare de drum cu o lungime de maxim un kilometru și pe care au fost înregistrate în 5 ani consecutivi, minim 10 accidente grave soldate cu cel puțin 10 persoane decedate sau rănite grav“, ne-a mai explicat conducerea CNADNR.

 35 km de separatoare

În funcție de bugetul alocat pentru astfel de lucrări, în acest an se are în vedere amplasarea de separatoare de sens din beton în lungime de aproximativ 35.000 ml. Ca prioritate, CNADNR are sectorul DN1 dintre Ploieşti şi Câmpina, pe acea porțiune drumarii au început să amplaseze separatoare din beton. La sfârșitul lunii aprilie, CNADNR a semnat acordul-cadru de furnizare a separatoarelor rigide prefabricate din beton. Acordul-cadru, care va avea la baza contracte subsecvente anuale pentru toate Direcţiile Regionale de Drumuri şi Poduri, a fost atribuit Asocierii Kamarom Prefabricate din Beton -Dunapref şi are o durată totală de 2 ani. Contractul acord-cadru are în vedere furnizarea, transportul şi montarea parapetelor rigide prefabricate din beton utilizate pe sectoarele periculoase de drumuri naţionale, din punct de vedere al siguranţei circulaţiei, pentru protejarea vehiculelor impotriva intrărilor pe celălalt sens de circulaţie și a ieşirilor de pe platforma drumului. De asemenea, parapetul achiziţionat va fi utilizat pentru eliminarea punctelor periculoase şi creşterea gradului de siguranţă rutieră pe reţeaua de drumuri naţionale.