Atenție mare la masca de protecție. Milioane de oameni le folosesc dar nu toți știu ce pericol există atunci când se debarasează de ele. Sunt persoane care preferă să le arunce pe jos, pe iarbă sau în canalizare, ceea ce reprezintă o amenințare pentru mediu.Ele pot deveni focare de infecție, dacă sunt îmbibate cu virusuri.

Specialiștii atrag atenția că măștile au plastic în compoziție și nu se vor dezintegra prea usor în mediu. Spre exemplu, în pădurea Chiajna, pe lângă gunoaiele care se află deja în natură, au apărut mai nou și măștile, susține știrileprotv. Potrivit sursei citate, primele afectate vor fi animalele, care le pot confunda cu hrana și se pot sufoca.

Măștile au fost văzute și pe jos, prin locuri intens circulate, cum ar fi prin piețele agroalimentare. Marea problemă este că numărul lor se va înmulți, mai ales că cei de la Guvern urmează să distribuie gratuit măști pentru 2,3 milioane de români. Companiile de salubritate ne sfătuiesc să punem măștile într-o pungă și să le aruncăm acasă, în tomberoanele proprii. Măștile ar putea fi purtătoare deviruși și nu trebuie aruncate în containerele de plastic, hârtie sau sticlă pentru a nu le contamina.

Dan Ceaușescu, director companie de salubritate,  a tras un semnal de alarmă cu privire la aruncarea măștilor în coșurile de gunoi de pe stradă. „Este pusă în pericol sănătatea angajaților. Dacă se găsește într-o cantitate de plastic, toată va ajunge la groapa de gunoi, nu va mai fi selectată.”, a avertizat acesta.