Un efect mai puţin cunoscut al pandemiei este faptul că mănuşile şi măştile de protecţie pot deveni principalii poluatori de pe glob. Activiştii de mediu din întreaga lume au tras deja un semnal de alarmă asupra acestei situaţii îngrijorătoare. Care este însă situaţia în România?

Invitat la Digi24, ministrul Mediului, Costel Alexe, a fost întrebat ce se va întâmpla cu cele 450 de milioane de măşti care vor fi aruncate în România şi dacă statul are un program de reciclare a acestora.

“Cred că astăzi, în România, nu doar măștile ar trebui reciclate, ci toate aceste ambalaje, cum am și eu în fața mea sau pe care le producem acasă. Noi le spunem gunoaie.

Și masca de unică folosință și combinezoanele care au fost folosite și chiar dacă au intrat sau nu în contact cu purtătorii de COVID-19 pot fi deșeuri care pot fi reciclate. Ca ministru al Mediului încurajez orice formă de reciclare a tuturor acestor deșeuri pe care le producem zilnic”, a declarat ministrul Costel Alexe, scrie digi24.ro.

Pandemia a dus la o creștere masivă a poluării oceanelor, accentuând problema deșeurilor din plastic aruncate în apă, una care deja amenință viața marină de ceva vreme, relatează The Guardian. Măști sanitare plutind în apă precum meduzele și mânuși de latex pe fundul oceanul – așa arată poluarea oceanelor pe perioada pandemiei.

Durata de viață a măștilor sanitare aruncate este de 450 de ani, fapt ce face ca ele să fie niște bombe cu ceas ecologice, mai ales în condițiile crizei climatice care afectează planeta de ceva vreme.