Să luăm banalul ABS, de exemplu. Echipamente care preveneau blocarea roților erau folosite încă de pe la începutul anilor 1900, însă a trebuit ca inginerul german Karl Wessel și, mai apoi, Robert Bosch să patenteze și să perfecționeze sistemul pentru a deveni utilizabil pe scară largă. Ei bine, după mai mult de 100 de ani, ABS-ul a devenit un echipament obligatoriu, controlat electronic de o „minte” proprie. La fel s-a întâmplat și cu ESP-ul sau cu clasicele aparate radio transformate acum în sisteme multimedia.

La expoziția auto de la Paris, desfășurată la începutul lunii octombrie, modele produse de mărci consacrate precum Renault, BMW sau Mercedes-Benz au demonstrat cât de departe s-a ajuns în domeniul robotizării transportului, iar deplasarea vehiculelor complet autonom a trecut de la stadiul de „dacă” la „când”.

Aflați toate detalii despre cele mai noi mașini de serie și concepte prezentate la ediția din acest an a Mondial de l`Auto din suplimentul auto apărut împreună cu noua revistă Capital pe 17 octombrie. Publicația este dispăonibilă la centrele de difucare a presie din întreaga țară.