Andreea Esca a decis în cele din urmă să iasă cu o declarație publică despre subiectul privind infectarea cu coronavirus. Această informație a apărut prima dată în Capital.ro, care a dat știrea cu titlul EXCLUSIV: Cutremur la PRO TV. Cea mai mare vedetă a postului, infectată cu coronavirus.  Ulterior, mai multe publicații au preluat informația și au oferit detalii despre acest subiect urmărit intens de întreaga opinie publică. Dacă tema legată de infectarea cu coronavirus a devenit cunoscută de toată lumea, nu mulți știu însă detalii din căsnicia Andreei Esca cu Alexandre Eram. Mai exact, cum s-au cunoscut cei doi și ce eforturi a făcut vedeta PRO TV pentru a ajunge să aibă o primă întâlnire cu el.

Cei doi s-au căsătorit pe 29 aprilie 2000, iar părinți spirituali le-au fost Ana și George Copos. Acum au doi copii: Alexia și Aris.

Până să ajungă să facă acest pas a fost cale lungă, după cum chiar Andreea Esca a mărturisit la un moment dat.

Într-un interviu pe care l-a acordat pentru revista Tango, Esca a mărturisit că prima dată l-a observat pe Eram la o petrecere, la un restaurant pe malul lacului.

„L-am vazut printre oameni si mi-a placut foarte mult. L-am vazut asa de frumos si am intrebat o prietena cine este baiatul acesta. Lavinia Sarbu, fosta sotie a lui Adrian Sarbu, se ocupa de vestimentatia noastra la Pro Tv pe vremea aceea si mi-a zis: stiu eu, sta cu noi pe strada, sacourile voastre le facem la fabrica unde lucreaza el. Vrei sa ti-l prezint?Îl cheamă Alexandru. Da, îi zic. L-a chemat şi am început să vorbim. Mi-a spus că e francez. El era directorul fabricii. Lucra acolo pentru că tatăl lui îl cunoştea pe omul care avea această fabrică….I-am zis Laviniei ca data viitoare când se duce la fabrică, să îmi spună şi mie, că trebuie să merg neapărat. M-am dus la fabrică, m-am prefăcut interesată de tot ce e acolo, dar el nu m-a sunat. Ne-am mai dus o dată, tot degeaba… Apoi am auzit că pleacă în vacanţă şi am înţeles că era într-o relaţie. Am văzut că nu reacţionează în niciun fel, dar eu am mai încercat. Trecuse vara, eu mă mutasem într-o casă nouă şi zic: taci că îl sun acum şi îi spun că îmi trebuie uşă, că aveau şi uşi la fabrica aceea”, spunea Andreea Esca, conform libertatea.ro

„Mi-a trimis pe altcineva, n-a venit el, aşa că n-am rezolvat nici cu uşa. N-am rezolvat nici mergând la standul de baterii Fulmen pe care îl aveau la Saab, deşi m-am dus în fiecare zi să fac reportaje acolo… Ba chiar la stand, într-o zi, era şi cu fata aia cu care era el atunci…Era superbă, dar… ce să facem? I-am zis „Bună” şi am plecat. La un moment dat l-am invitat la jurnal. N-a venit, a zis că nu poate.

Mi se păruse că făcusem tot ce puteam să fac

Până la urmă, văzând că nu vrea şi nu vrea, a început să îmi iasă din cap. Mi se păruse că făcusem tot ce puteam să fac. Am lăsat undeva în spate proiectul şi mi-am văzut de viaţă… Peste câteva luni, m-am dus la o petrecere la Vox Maris, cu prietenul meu care mă adusese la Soti…

Cum stăteam noi la masă, pe cine văd? Pe el. Era cu un prieten! Când l-am văzut, a fost groaznic, s-a reactivat totul, că eu nu sunt în stare să abandonez! L-am văzut şi i-am zis că mi-a rămas dator, că nu a venit la jurnal. O să vin, a zis el. I-am spus eu când să vină şi am plecat. Dar în ziua aia nu a venit! Atunci am zis: Gata! Dar am primit un fax haios, cu un desen cu un om care îşi smulgea părul din cap şi în care scria că îi pare rău că nu a putut să ajungă. Era chiar foarte haios scris. Şi a doua zi a venit după jurnal şi m-a aşteptat cu flori. Ne-am dus la un restaurant şi, gata, s-a rezolvat. Din ziua aceea am rămas împreună”, a povestit atunci Esca.