Frumoasa Monica Bârlădeanu a avut o adolescență diferită de cea a majorității. Puțini știu despre actriță că atunci că atunci când era copil familia ei se confrunta cu situație financiară dificilă. Mama sa a fost educatoare, iar pe tatăl său la pierdut când avea o vârstă fragedă.

Primul job Monica Bârlădeanu l-a avut la 16 ani și a fost ospătăriță. Regimul de muncă pe care îl avea la acea vreme era unul draconic, în ritm de 24 cu 48. Cu toate acestea, frumoasa vedetă a ales să muncească pentru a-și ajuta familia.

„Familia mea avea o situaţie foarte precară financiar. Tatăl meu murise, mama era educatoare. Îţi iei banii pe vară şi într-o lună s-au dus că ai trei copii. Când am ajuns la o vârstă la care am simţit că se poate conta pe mine, 16, exact în vara din a 10-a, am vrut foarte tare să contribui şi să îmbunătăţesc cumva situaţia noastră. Şi atunci m-am angajat ospătăriţă la o terasă. Lucram 24 cu 48, tu ştii ce înseamnă asta? Astăzi nici nu pot să îmi imaginez, deşi fratele meu mai mare e pompier şi lucrează pe programul ăsta. Când eşti ospătar eşti în picioare tot timpul. Dar vezi, asta spun… atunci corpul meu ducea toate abuzurile astea. Nopţi nedormite şi mi-a plăcut foarte tare, ţin minte prima senzaţie pe care am avut-o în momentul în care am câştigat primii bani şi primii bani erau din bacşiş, nu era salariu. Când a ajuns la salariu şi s-a uitat în buletinul meu, îţi dai seama, eram totuşi un minor, dar erau anii 90”, a spus Monica Bârlădeanu, potrivit Antena Stars.

Monica Bârlădeanu nu a avut deloc o copilărie și o adolescență liniștite. În familia acesteia existau violențe. Frumoasa actriță a povestit de dramele prin care a trecut în cadrul campaniei „Rătăcit în sine. Depresia, boala mileniului”.

„Zgomotele înfundate, ştii cum e când loveşti un corp şi corpul ăla se loveşte de altceva, dar e un perete şi e o bufnitură. Loviturile în corp sună într-un anume fel. Simțeam teroare, mai mare teroare era când după un episod din asta nu mai zicea niciunul nimic şi atunci îmi era frică să deschid uşa.Și când te gândești că toată lumea se uită la noi și zice “că suntem prințese”, oamenii au senzația că Doamne, și știi de ce? Pentru că nimeni nu vorbește despre lucrurile astea”, a declarat Monica Bârlădeanu la PRO TV.