Probabil că în perioada următoare vom beneficia de una dintre cele mai suculente contexte din care putem învăța, explora și înțelege cum se desfășoară o negociere complexă: Brexit.

Ai grijă ce anunți că dorești într-o negociere, s-ar putea să ți se întâmple

Votul popular a fost dat, urmează punerea în practică. Teoretic, ar trebui sa fie simplu. Oamenii au votat, politicienii ar trebui să "țină cont de voința populară" și să aplice măsurile promise, respectiv activarea celebrului – de acum – articol 50 din tratatul Uniunii. Și, totuși, de ce doar teoretic este simplu?

În primul rând, pentru că, pentru a putea negocia ieșirea din Uniune, ca în orice situație de negociere, ar trebui să ai un interes. Să știi ce vrei să obții, dar mai ales ce vrei să se întâmple după ce ai obținut ce ți-ai dorit din negociere. 

Dacă aruncăm o privire peste reacțiile la cald care au urmat după referendum, nici măcar tabăra Leave nu părea că savurează victoria. Nigel Farage a încercat să se delimiteze de promisiunile făcute în campanie. Tabăra conservatoare, pro Leave, condusă de Boris Johnson a declarat că nu se grăbește să invoce articolul 50 din tratatul Uniunii. 

David Cameron și-a dat demisia fără a pleca totuși din Downing Street nr. 10 până în octombrie, declarând că el nu va cere ieșirea din Uniune.

Marea Britanie s-a trezit în situația angajatului care vrea să negocieze salariul, a amenințat că pleacă dacă nu primește și s-a trezit în fața răspunsului: "Du-te!". Ce face angajatul nostru acum? Poate încerca să își găsească alt job sau să rămână, într-un fel, angajat în continuare. În primul caz nu e foarte simplu și oricum pierde câteva salarii. În al doilea caz, probabil că va ramâne de pe o poziție mai slabă și va fi privit cu destul de mult scepticism. Cu siguranță că nu numai angajatul pierde. Angajatorul poate pierde și el, mai ales dacă pleacă "al treilea om în firmă".

Dar de ce nu se grăbesc politicienii britanici să beneficieze de imensul capital politic și de emoția generată de rezultatele referendumului? Cel mai probabil pentru că nu se așteptau la un astfel de rezultat. Nu cred că se așteptau la acest rezultat nici măcar cei mai optimiști lideri ai taberei Leave. 

Ca să înțelegem cum să ieșim din această situație, ar trebui să analizăm cum s-a ajuns aici

La ultimele alegeri, conservatorii voiau să continue guvernarea. Pentru asta, aveau nevoie să valorifice bazinul electoral format din nemulțumiții care începeau să se orienteze către naționaliștii UKIP. Soluția găsită atunci de David Cameron, prim-ministru în funcție, care a promis că se retrage după asta, a fost ingenioasă: organizarea unui referendum privind ieșirea din Uniune până la sfârșitul viitorului mandat și negocierea unor condiții preferențiale pentru Regatul Unit. Partidul a câștigat, toată lumea a răsuflat ușurată.

Organizarea referendumului oferea, însă, o oportunitate bună și pentru schimbarea leadership-ului partidului. Și ce ocazie mai bună de a câștiga din nou din bazinul electoral UKIP putea fi decât aceea de a conduce din interiorul Partidului Conservator campania Leave de către potențialul viitor prim ministru: Boris Johnson – lider carismatic, care tocmai termina al doilea mandat de primar al Londrei și bun prieten cu Davin Cameron. El a surprins în primavară, când a anunțat că susține tabăra Leave. Calculele erau însă interesante: referendumul are loc, tabăra Leave pierde la limită, Nigel Farage este un politician nefrecventabil, simpatia se revarsă asupra lui Boris Johnson. David Cameron "aude voința poporului" și își înaintează demisia până la sfârșitul anului sau chiar la începutul anului viitor. Ghici cine devine liderul Partidului Conservator și implicit prim-ministru? Corect!

Problema acum este că trebuie să puna în practică o decizie cu care nu sunt de acord. 

O ieșire din Uniune ar putea fi atinsă după negocieri grele și posibile amenințări de destrămare a unității Regatului. Scoția vorbește deja despre independență. Irlanda vorbește despre reunificarea insulei. 

La riscul de dezintegrare (fizică) a Marii Britanii, putem adauga și riscul de a pierde resurse importante (hidrocarburile din Marea Nordului) sau chiar baze militare. 

Unul dintre interesele pe care UK ar trebui să le aibă în negocierile cu EU se referă tocmai la menținerea unită a Regatului.

Ce încearcă de fapt David Cameron să obțină acum este lucrul de care are cel mai mult nevoie: de timp. Și cred că ar fi îndreptățit să-l primească. Să ieși din UE este simplu. Dar pentru ce o faci? Cu ce înlocuiești această piață? Care este viitorul spre care te îndrepți? Care este povestea pe care o spui acasă? David Cameron are nevoie de timp tocmai pentru ca Marea Britanie să își definească interesul pe care il va avea în negocierea cu UE.

Ar trebui ca UE să îi acorde acest timp. Da, și chiar dacă nu ar vrea, nu prea are ce face. Zic da, pentru că, totuși, Marea Britanie va rămâne în același loc și după exit. Nu vrem doar să o dăm afară din UE pentru că nu ne vrea. Trebuie să vedem și ce facem cu ea după ce o dăm afară. Economic, sunt multe țări pentru care prezența UK într-un tratat de liber schimb e necesară (ex: Spania pentru agricultură).

Interesul UE în negocierile cu UK

Rezultatul referendumului a fost o surpriză. Pentru a spera, însă, la menținerea unității, UE trebuie  să facă din UK un exemplu. Altfel, curând, alte țări (Franța, Olanda, Cehia) ar putea să se confrunte cu referendumuri similare. Orice concesie făcută pentru una dintre cele patru libertăți fundamentale (mărfuri, capitaluri, servicii, forță de muncă) ar da apă la moară altor naționaliști din interior, ar transmite mesajul "se poate!". UE nu își poate permite acest lucru și probabil că acesta este și motivul pentru care s-au grabit să puncteze asta prin declarații publice.

În același timp, trebuie să o facă cu mănuși. Marea Britanie rămâne pe loc și ar trebui să devină un partener important al viitoarei UE. Interesul UE în următoarele negocieri este să țină acest partener aproape. UE are nevoie de piața din UK.

Un alt interes important al Uniunii, oricât de ciudat ar părea, este menținerea unită a Regatului Unit. O eventuală independență a Scoției față de Regatul Unit pentru a se alătura UE cred că este sortită eșecului. Spania are probleme cu Catalunia, Franța cu Corsica. Belgia și-a format cu greu un guvern tocmai din motive de minorități. Chiar și România are revendicări în așa numitul Ținut Secuiesc. Toate aceste țări, cel mai probabil, vor bloca o eventuală extindere a Uniunii către state care își vor declara independența față de UK.
Alternative pentru UK

Pentru a putea obține mai ușor ce îți dorești dintr-o negociere, trebuie să ai alternative (BATNA). Spre ce alternative ar putea să se îndrepte UK?

Britanicii ar trebui să se îndrepte spre obținerea unor rezultate rapide care să "țină de foame" după ce trece euforia. Greu de găsit astfel de rețete minune. Probabil că o alternativă ar putea fi îndreptarea spre populism și naționalism. Asta poate ține pe termen mediu.

O altă alternativă ar putea fi o negociere mai rapidă (decât o face deja UE) a unui acord de liber schimb cu Statele Unite. Poate chiar o rapidă apropiere față de țările BRIC (cu excepția Rusiei, cu care relațiile sunt suficient de reci).

Alternative pentru UE

O integrare mai profundă, astfel încât țări generatoare de muniție pentru naționaliști (ex: România, Bulgaria) să își încurajeze populația să se întoarcă pentru că are alternative și un standard mai bun de viață.

O altă alternativă posibilă, cu rezultate mai puternice și vizibile imediat, ar putea merge către o regândire a procesului imigrației și a controlului la granițele externe Uniunii. Pentru a putea însă face acest lucru, UE trebuie să se orienteze către o aplanare a conflictelor din nordul Africii și Orientul Mijlociu și, de ce nu, pe un program coerent de investiții în aceste regiuni. Ambele variante sunt însă greu de pus în practică. Aplanarea conflictelor este greu de făcut fără implicarea Rusiei, țara care nu are niciun interes să mențină acum o Europă unită (UE tocmai a decis prelungirea sancțiunilor economice pentru Rusia). Programul coerent de investiții presupune bani și o voce unită – ambele lipsesc.

Ce se va întâmpla?

Doua scenarii sunt probabile:
1.    UK nu părăsește Uniunea. În acest caz, modalitatea în care se va anunța formula de a face acest pas este foarte importantă. Britanicii vor trebui să aibă posibilitatea să își salveze obrazul, iar europenii ar trebui să îi ajute, pentru a nu genera frustrări inutile. Junker nu pare tocmai persoana potrivită pentru acet job. Donald Tusk este mai aproape de profilul persoanei care ar putea face acest lucru.

2.  UK se vede obținând o victorie a la Tsipras. Alexis Tsipras a câștigat la pas alegerile parlamentare cu un program populist și anti-Uniune. Una dintre principalele promisiuni făcute în campanie a fost că nu vor respecta programul de austeritate. Câteva saptamani mai târziu, același Tsipras începea să pună în aplicare exact ce promisese că nu va face.

Bineînțeles că nu putem compara UK cu Grecia din punct de vedere al economiei. Situația Greciei și constrângerile pe care le avea la momentul respectiv nu prea îi permiteau să emită pretenții. Poate că Londra are această libertate. Deocamdată. Ce se va întâmpla când marile companii locate în City vor începe relocarea pentru a putea rămane pe piața europeană?

Probabil că Londra va încerca negocierea unui statut special, asemănător cu cel al Norvegiei și al Elveției. Nu cred însă că UE va ceda ceva din cele patru libertăți fundamentale despre care aminteam mai devreme. Or blocarea fluxului de emigranți din estul Europei a fost una dintre principalele teme de campanie. Un statut în afara Uniunii, dar respectând de facto regulile acesteia, nu este de fapt decat o victorie de orgoliu. Marea Britanie nereușind de fapt să obțină ce își dorea: o restructurare a Uniunii Europene.

Mai poate exista, într-adevăr și scenariul ca Regatul Unit să se separe pur și simplu și să se izoleze. Nu reușesc să văd în ce mod ar ajuta acest scenariu pe termen lung dezvoltarea țării într-o lume globablizată.

Oricum, probabil că până în septembrie se fac și se desfac planuri și scenarii. Se vor transmite semnale de putere de o parte și de alta pentru a ajunge la o poziționare ("de deschidere") în toamnă. 

Ne așteaptă o jumătate de an interesant, cu multe oportunități de învățare și analiză pe cei pasionați de negociere.