Comunitatea evreiască a jucat un rol important în plămădirea sistemului financiar și bancar modern din România: încă înainte de 1850, zarafii, negustorii și bancherii evrei, nu numai că țineau o contabilitate regulată, dar au introdus în spațiul economic românesc folosirea instrumentelor specifice instituțiilor bancare moderne precum tratele, cecurile, scrisorile circulare, viramentele.

Personalități precum Hillel Manoach, Solomon Halfon, Michel Daniel sau Mauriciu Blank, prin activitatea desfășurată în domeniul financiar și de credit, au jucat un rol important în așezarea temeliilor sistemului bancar românesc, a arătat viceguvernatorul BNR, Liviu Voinea, în discursul ținut miercuri la Conferința Podurile Toleranței de la  Academia Română.

Una dintre primele bănci înființate în România și poate cea care a rămas cea mai cunoscută, în istorie, este Marmorosch Blank. Iar Jacob Loebel, cumantul lui Jacob Marmorosch și unul dintre fondatorii Băncii Marmorosch Blank, a fost primul director pe care l-a avut Banca României, precursoarea BNR.

Jacob Marmorosch, zaraf și negustor din București, a înființat în anul 1848 alături de cumnatul său Jacob Lobel o firmă al cărei capital se ridica la 30.000 lei. Treptat, activitățile comerciale vor fi abandonate în favoarea operațiunilor bancare.

În anul 1863, Jacob Marmorosch îl angaja pe Mauriciu Blank, după ce Iacob Lobel părăsise firma încă din 1857. Tânărul Blank s-a dovedit deosebit de util și eficient în administrarea casei de bancă Marmorosch, astfel încât în 1874 a fost cooptat partener, denumirea băncii devenind Marmorosch Blank.

În timpul Războiului de Independență, această bancă i-a finanțat pe furnizorii armatei ruse, iar apoi a fost implicată în construcția de căi ferate, în finanțarea lucrărilor publice, și a activităților industriale, în emiterea de împrumuturi comunale, în asigurări etc.

Tot Mauriciu Blank s-a numărat și printre promotorii modernizării și eficientizării sistemului de plăți în România.

În perioada imediat următoare încheierii Primului Război Mondial, sistemul primitiv al plăţilor producea adesea crize de numerar, Banca Naţională fiind asaltată de solicitări. Pentru a găsi soluții, conducătorii BNR, precum şi ai celor mai mari bănci s-au întrunit la 5 septembrie 1919.

Cu acest prilej, Mauriciu Blank, în numele marilor bănci din Capitală, a propus constituirea unei Case de Compensaţii la Bucureşti, înscriindu-se astfel printre cei care au pus bazele sistemelor de plăți fără numerar în economia românească.