Ministrul Muncii împreună cu ministrul Educației pun cap la cap un plan pentru diminuarea crizei de forță de muncă din țară. Marius Budăi a anunțat că planul Guvernului pentru această problemă este de a lansa cât mai repede cu putință școlile profesionale.

„Suntem în discuţii cu Ministerul Educaţiei, în termenul cel mai scurt vom lansa şi aceste şcoli profesionale, avem deja învăţământul dual. Măsurile se gândesc pe mai multe planuri, o dată pentru oprirea exodului, apoi pentru aducerea pe cât posibil a mai multe persoane în ţară, şi nu în ultimul rând pentru aducerea acelui contingent pentru lucrătorii non-UE”, a spus Marius Budăi la un post de televiziune, citat de Agerpres.

„Pentru a încerca să-i aducem acasă pe românii noştri din Uniunea Europeană, am folosit în primul rând o bursă online a locurilor de muncă, pe acel site dedicat, Eurest, site legat de ANOFM, deja începem să dăm rezultate, sunt persoane care lucrează în Spania şi Italia care îşi doresc să vină acasă, iar patru loturi de câte 25 de persoane care în februarie îşi doreau să plece din ţară au renunţat şi au semnat din nou contractele de muncă cu angajatorii lor. Am identificat aici această necesitate a României de a construi mai mult în următoarea perioadă, de la autostrăzi până la spitale şi la a remoderniza ceea ce avem”, a adăugat ministrul Muncii.

„Ştiţi foarte bine ce s-a întâmplat cu dublarea şi apoi triplarea salariului medicilor, acest exod a scăzut foarte mult. Sunt şi cazuri de medici care deja s-au întors, se vede pe cifre că exodul a scăzut foarte mult, spre aproape zero”, a afirmat Budăi.

Te-ar putea interesa și: