Grupul celor 20 de economii dezvoltate şi emergente (G20) a anunţat, sâmbătă, contribuţii în valoare de peste 21 de miliarde de dolari pentru combaterea pandemiei COVID-19, transmite Reuters.

Banii merg către diagnosticare, vaccinuri, terapii, cercetare şi dezvoltare

„G20, împreună cu ţările invitate, a coordonat eforturile globale de susţinere a luptei împotriva pandemiei COVID-19. Până în prezent, membrii G20 şi ţările invitate au anunţat contribuţii de peste 21 de miliarde de dolari pentru a sprijini finanţarea sănătăţii globale”, conform unui comunicat de presă al grupului.

Angajamentele financiare vor fi direcţionate către diagnosticare, vaccinuri, terapii, cercetare şi dezvoltare, conform sursei citate.

Preşedinţia G20 este deţinută în prezent de către Arabia Saudită

În luna aprilie, G20 a invitat toate ţările, organizaţiile neguvernamentale, filantropice, precum şi sectorul privat să contribuie la acoperirea unui decalaj de finanţare estimat la peste 8 miliarde de dolari pentru a combate pandemia COVID-19.

Arabia Saudită, care deţine în prezent preşedinţia G20, a promis 500 de milioane de dolari pentru a sprijini eforturile globale de combatere a pandemiei, scrie Agerpres.

Cel puţin 391.108 de persoane au murit la nivel mondial din cauza COVID-19 şi peste 6,68 milioane de persoane au fost infectate cu noul coronavirus.