Puterea micului și a berii s-a făcut cu adevărat simțită prezența începând cu anul 2006. Aflat la conducerea PSD, Mircea Geoană a decis să dea dea o semnificație aparte acestei zile. Începând cu acel moment, partidul a devenit „roșu” iar defilările prin București dar și prin cele mai importante orașe ale țării au reprezentat un moment cheie în strategia electorală a PSD.

Nu mulți își mai aduc poate aminte cum, în anul 2007, PSD a blocat circulația în București pe cele mai importante artere și a organizat un miting de amploare la finalul căruia simpatizanții PSD au primit mici și bere în Parcul Izvor.

Un an mai târziu, un alt miting de amploare l-a plasat în centrul atenției pe cel care candida din partea social-democraților la Primăria Capitalei: Cristian Diaconescu. Și atunci, cei care au mărșăluit – dar nu numai – au primit mici și hamburgeri.

Vanghelie și fotomodelele care să vândă mici

Însuși cel care devenise amfitrionul petrecerilor de 1 Mai – Marian Vanghelie, anunța în 2009 o sărbătoare cu mici, bere și fotomodele care să vândă micii. „Apropo de fotomodele, le punem să facă mici, cele care pot sa vanda cei mai mulți mici le numim Miss 1 Mai”, a spus, atunci, Vanghelie în glumă.

Cum micul a început să fie considerat un simbol al mitei electorale, PSD a decis să-și schimbe brusc strategia.

Astfel încât, în 2010, sub conducerea lui Victor Ponta, PSD a hotărât să pună punct manifestărilor de forță electorală și să ofere românilor proteste în locul petrecerilor fastuoase cu mici și bere.

„Pe 1 mai vor fi proteste în toată țara, în reședințele de județ și în marile orașe”, a anunțat atunci președintele PSD Victor Ponta, care a declarat că, pe această dată, „ținând cont de situația economică, nu e nimic de sărbătorit”.

Din acel moment, micul pesedist nu a mai fost niciodată ceea ce obișnuia să fie în trecut. Liviu Dragnea a ales chiar să plece de un 1 Mai la pescuit iar Viorica Dăncilă a decis să plece din țară, la o conferință a șefilor de guverne din statele care au aderat ultimele la UE.

Regretul lui Ion Iliescu

Amintiri despre ce a reprezentat odată 1 mai muncitoresc are și Ion Iliescu. El a povestit, la un moment dat, cum a evoluat sărbătoarea de 1 Mai de-a lungul timpului în țara noastră. „ Eu am trăit, în copilăria mea, în perioada interbelică, când 1 Mai era marcată ca atare. Erau breslele muncitorești în anii ’38-40 și de 1 Mai se mergea direct la pădure. În istoria Bucureștiului, 1 Mai era sărbătorit în Cișmigiu, care era la începuturile amenajării sale ca grădină publică”, a spus Ion Iliescu pentru ziare.com, prin 2013. În plus, fostul șef de stat a constatat cu regret că zilei de 1 Mai nu i se mai dă amploarea de altădată „ din partea factorilor oficiali și a structurilor politico-sindicale” și că acum lumea e bucuroasă că are liber și că nu mai merge la muncă.

Interesul național, patru mici și o bere

Un alt partid care a preluat ideea petrecerilor fastuoase cu mici și bere de 1 Mai și a adunat zeci de mii de oameni în jurul grătarelor a fost UNPR-ul lui Gabriel Oprea. Pentru mulți români nu a fost nici acum dat uitării momentul petrecut în 2015, când uneperiștii au ținut să sărbătorească 5 ani de la înființare într-un mod inedit. Atunci, primarul sectorului 2, Neculai Onțanu, a copiat cu succes rețeta colegului său de la cinci, Marian Vanghelie și a oferit simpatizantilor UNPR strânși în Piața Obor, peste 80 de mii de mici si 20 de mii de doze de bere. Oricine a scandat măcar o dată “UNPR!” a primit un tricou roșu cu mesajul “Interesul Național”, patru mititei si o bere.