Booking.com se apără în fața acuzațiilor că ar fi continuat să utilizeze tactici de vânzare sub presiune, în ciuda sancțiunilor din partea autorităților de reglementare din Marea Britanie, scrie CNN.

În februarie, Competition and Markets Authority (CMA), autoritatea care se ocupă de monitorizarea concurenței și piețelor, a anunțat că șase site-uri de rezervare a hotelurilor – Expedia, Booking.com, ebookers, Hotels.com, Agoda și Trivago – au fost sancționate din cauza unor „îngrijorărilor grave” în privința tacticilor de vânzare „înșelătoare”.

Vânzarea sub presiune, reducerile înșelătoare și promovarea hotelurilor care plătesc comision în clasament ar putea induce în eroare vizitatorii și ar putea încălca legislația privind protecția consumatorilor, a spus CMA.

Drept urmare, toate cele șase site-uri au convenit să ia măsuri pentru a fi mai clare cu privire la reduceri, numărul celorlalți vizitatori care au în vedere o anumită proprietate și numărul de camere rămase libere. Prețul final al unei camere trebuie inclus în prețul din titlu.

Termenul limită a fost 1 septembrie însă conform verificărilor ulterioare efectuate de grupul pentru drepturile consumatorilor Which? a reieșit că deși celelalte site-uri s-au conformat, Booking.com a continuat să încalce aceste reguli.

Deși a făcut unele modificări pe site-ul său – inclusiv prezentarea mai clară a hotelurilor ce au plătit comision și au urcat în top – „nu s-a mers suficient de departe”, a spus grupul.

Ancheta a constatat că în cinci din zece cazuri când pe site figura „ultima cameră liberă” era fals.

Săptămâna trecută, CMA a anunțat că alte 25 de site-uri de rezervare, inclusiv Airbnb, Google și marile lanțuri hoteliere, au convenit să respecte orientările sale. Șase lanțuri hoteliere – Accor, IHG, Hilton, Radisson și Wyndham – au solicitat mai mult timp pentru a face modificările tehnice necesare pentru a se asigura că clienților din Marea Britanie li se va afișa întotdeauna costul integral al unei camere în avans.

Un purtător de cuvânt al Booking.com a declarat pentru CNN că se „lucrează din greu” pentru a respecta reglementările.

„Aceasta include implementarea de noi modalități de a prezenta informațiile consumatorilor cu privire la disponibilitatea și popularitatea proprietăților specifice”, a spus purtătorul de cuvânt.

„Nu ne vom opri niciodată să privim cum putem optimiza experiența consumatorilor pe site-ul nostru și în aplicațiile mobile, precum și să lucrăm îndeaproape cu autorități precum CMA pentru a îmbunătăți întreaga industrie.”

CMA a declarat că este în măsură să acționeze dacă Booking.com nu reușește să implementeze modificările necesare.