Potrivit ministrului, fiecare cetățean e responsabil cu privire la cât de aproape este momentul revenirii la o viaţă normală.

„Această bătălie cu noul coronavirus nu a fost câştigată. Momentul victoriei este mai aproape sau mai departe, în funcţie de fiecare dintre noi. Rămâne la latitudinea noastră, la alegerea noastră, la decizia noastră cum să ne comportăm acum, astăzi, mâine şi în fiecare zi din viitor, pentru că acest comportament va aduce mai aproape sau mai departe normalitatea şi viaţa de dinainte”, a spus ministrul de Interne.

Totodată, Marcel Vela le-a mulţumit românilor pentru felul în care au respectat cerinţele autorităţilor în starea de urgenţă, dar le-a cerut să facă asta în continuare, „pentru ca la final să fim învingători cu toţii”.

„Am purtat cu toţii pe umeri o responsabilitate imensă, o purtăm în continuare, iar miza acestei bătălii a fost şi este cel mai de preţ dar al fiecărei zilei: sănătatea. Toate îşi pierd valoarea atunci când omul pierde sau îşi pune în pericol sănătatea. Cu acest lucru în minte, avem datoria de a ne înarma în fiecare zi cu responsabilitate faţă de noi, faţă de cei dragi, cu responsabilitate faţă de întreaga comunitate”, a afirmat ministrul.

Răspunzând unei persoane care lucrează în Germania şi care a cerut să fie reluate transporturile cu microbuzele pentru persoanele angajate în alte ţări, Vela a declarat că au fost organizate transporturi cu trenul pentru unii lucrători, cum ar fi îngrijitoare din Austria. Vela a precizat că transportul extern de persoane încă nu a fost autorizat.

„Probabil în a doua etapă de relaxare, să vedem ce se întâmplă după două săptămâni în această stare de alertă, epidemiologii vor analiza şi voi da un răspuns şi cu privire la transportul cu microbuze”, a spus ministrul.

De asemenea,  Vela a amintit că, în starea de alertă, cei care revin în ţară nu mai sunt trimişi în carantină instituţionalizată, decât dacă au simptome de boală, în timp ce restul vor sta în izolare la domiciliu.