Comisia de apărare urmărește să afle de ce Marcel Vela a permis ca românii să plece la munca în zonele roșii din străinătate. De asemenea, parlamentarii plănuiesc să ceară detalii cu privire la motivele care au stat la baza unora dintre măsurile adoptate din cauza pandemiei pe perioada stării de urgență.

Când urmează să aibă loc audierea

Audierea ministrului în fața Parlamentului este programată pentru miercurea viitoare, 06.05.2020

„În data de 6 mai, Comisia de Apărare și Biroul Permanent al Camerei l-au invitat pe domnul Vela să dea explicații, nu despre povestea gecii de piele pe care am văzut că o povestește cu plăcere, ci despre de ce a modificat o Ordonanță Militară ca să trimită la export români la cules de sparanghel. Ce obligație are domnul Vela sau alți membri ai Cabinetului de s-au grăbit să trimită oameni în zone roșii, de ce România este cel mai mare exportator de forță de muncă în plină pandemie și de ce nu s-a asigurat nimeni că românii care au fost acolo nu au minime condiții de trai?”