Ultima prestație a ministrului de Interne, din timpul conferinței de presă desfășurată sâmbătă seara, a stârnit critici dure.

Marcel Vela a vorbit, alături secretarii de stat Raed Rafat și Bogdan Despescu, pentru a anunța cele mai noi măsuri adoptate de Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență – CNSSU pentru combaterea răspândirii epidemiei de coronavirus.

Modul în care a vorbit și s-a prezentat public ministrul de Interne a lăsat însă mult de dorit, este de părere europarlamentarul USR Cristian Ghinea.

”Inadmisibil ce prestanță și limbaj de plutonier.

Când toată țara așteaptă să zici clar și simplu noile reguli, să vorbești ca în stenograma de școală de subofițeri.

”Trist”

Iar „recomandarea” nu e regulă, e apă de ploaie.

Ordonanța militară care recomandă, dar nu decide.

Trist”, a scris Ghinea pe Facebook.

În context, trebuie precizat că medicul Raed Arafat a transmis un mesaj foarte dur celor care nu respectă recomandările făcute de autorități, pe fondul epidemiei de coronavirus cu care se confruntă România.

Recomandările autorităților trebuie să fie tratate ca obligatorii, a spus Raed Arafat, în timpul conferinței de presă ținută sâmbătă seara de CSSU.

”Rugămintea noastră către toți, chiar dacă recomandăm unele măsuri în timpul zilei, considerați-le ca fiind obligatorii. Comportați-vă responsabil, evitați plecările din casă dacă nu sunt necesare, respectați indicațiile autorităților”, a adăugat el.