Inițial, Marcel Pavel a postat vineri un mesaj în care spunea că „o dublă pneumonie, corelată cu acest nenorocit de COVID-19”, i-au fost aproape fatale. Artistul în vârstă de 60 de ani a mulțumit „medicilor, asistentelor medicale, infirmierelor Institutului ‘Matei Balş’ pentru priceperea, gesturile şi eforturile extraordinare făcute”.

Reacție dură față de adepții conspirației

Mesajul respectiv a fost șters sâmbătă dimineață, fiind urmat de altul, în care răspunde dur celor care l-au criticat.

„Bună dimineața, dragi prieteni! Am văzut cu câtă răutate au privit și privesc unii oameni (dacă-i pot numi așa…), faptul că eu trec prin momente extrem de dificile ale vieții mele! Repet, am fost diagnosticat cu dublă pneumonie, o afecțiune gravă a plămânilor necesitând un termen foarte îndelungat pt a mă vindeca!

Unii indivizi care au venin în loc de sânge au îndrăznit să scrie pe pagina mea că am fost plătit ca să mă îmbolnăvesc de plămâni și stau în spital în jur de 2 săptâmâni…! Cât să fii de câine și de bătut în cap și să îmi spui asta tocmai mie! Fraților, eu sunt o persoană cu coloană vertebrală, dreaptă, nu am fost, nu sunt și nici nu o să fiu niciodată implicat politic, clar!”, a scris Marcel Pavel, sâmbătă.

Mesajul inițial

„Bună dimineața, dragi prieteni! În ultimile zile am trecut prin momente cumplite si de aceea este lesne de înțeles că nu am mai apărut aici pe rețelele de socializare! Regretul cel mai mare a fost acela că mass-media nu se dezminte niciodată, câteva excepții făcând doar anumite publicații si posturi de tv de știri (Antena 3 , Realitatea tv și România tv) care au dat știrile la modul foarte corect privind starea mea de sănătate și cauzele reale a acestei nenorociri care s-au abătut asupra mea, contactând o dublă pneumonie și corelată cu acest nenorocit de Covid-19, fiindu-mi aproape fatale!

Celelalte publicații și posturi tv m-au desființat efectiv, comportându-se precum hienele ! Așa își ajută presa din România semenii când sunt la un pas de moarte! Acum cu ajutorul bunului Dumnezeu și a întreg personalului Institutului „Matei Balș”, condus impecabil de către dl STREINU CERCEL, am fost salvat, dar mai având încă o perioadă dificilă de trecut și voi reveni la viață cum s-ar spune!

Mă plec în fața acestor eroi pentru priceperea, gesturile și eforturile extraordinare ale medicilor, asistentele medicale, infirmierelor a Institutului „Matei Balș” Le mulțumesc în mod special doamnei dr LIVIA HARA (concidența este aceea că dna dr a copilărit cu mine pe meleagurile orașului Câmpulung Muscel, fiindu-mi și colegă de școală muzică, amândoi luând premiu cu coroniță în fiecare an , dânsa fiind pianistă la acea vreme iar eu violoncelist), și de aceea îmi de mulțumiri dlui STREINU CERCEL!🙏❤ P.S. DRAGI PRIETENI VĂ MULTUMESC DIN ADÂNCUL INIMII PENTRU GÂNDURILE BUNE ȘI SUSȚINERE! DUMNEZEU SĂ NE OCROTEASCĂ ȘI SĂ NE BINECUVÂNTEZE! AMIN🙏❤🙏❤🙏❤”, a scris Marcel Pavel pe Facebook vineri dimineața.