Au fost discutate modalităţile concrete prin care social democrații pot transpune la nivel legislativ priorităţile mediului de afaceri, ca parte a efortului de sprijinire a sectorului privat în contextul pandemiei şi crizei economice, Conform unui comunicat al PSD.

De asemenea, a fost stabilit un mod de lucru comun la nivel de experţi, dar şi în comisiile de specialitate din Parlament, fiind trecute în revistă o serie de proiecte legislative în domeniul sănătăţii, educaţiei, agriculturii sau turismului, asupra cărora PSD şi CDR vor avea consultări şi puncte de vedere comune.

Una dintre problemele majore care au stat în calea unei reacţii mai rapide

„Pandemia a dezvăluit cel mai bine vulnerabilităţile cu care se confruntă statul în acest moment. Şi cred că una dintre problemele majore care au stat în calea unei reacţii mai rapide la problemele generate de criză a fost administraţia greoaie. De aceea, consider că trebuie să folosim experienţa sectorului privat pentru a aplica şi la stat măsuri concrete de debirocratizare, transparentizare şi digitalizare. Este singura variantă pentru ca statul să nu mai fie doar reactiv, ci să prevină anumite probleme şi crize din societate”, a declarat Marcel Ciolacu.

Reluarea dialogului constructiv cu mediul de afaceri, inclusiv cu sectorul IMM şi patronatele, face parte din strategia de reconstrucţie şi deschidere a partidului către toate zonele societăţii, alături de sindicate şi organizaţiile neguvernamentale, transmite PSD.

PSD face mișcarea momentului

Potrivit informațiilor transmise de Alexandru Rafila, social-democraţii au depus amendament pentru finanțarea construcției a 200 de centre medicale comunitare și 50 de centre medicale de specialitate în orașele mici.

Totodată, Rafila mai subliniat faptul că toate problemele din domeniul Sănătății trebuie rezolvate, iar pacienții trebuie să fie în siguranță.

“Realitatea ne arată că toate problemele ridicate în moțiunea simplă pe Sănătate își demonstrează valabilitatea și trebuie rezolvate rapid. Astăzi discutăm despre asistența medicală și siguranța pacienților”, a spus deputatul PSD Alexandru Rafila.

Acesta a vorbit și despre incendiul de la Insitutul Marius Nasta, în care mai mulți pacienți și-au pierdut viața. Potrivit acestuia,e există riscuri atunci când echipamentele sunt suprasolicitate.

„Aseară, a avut loc un incident îngrijorător la Institutul Marius Nasta, care a afectat pacienții dintr-o unitate mobilă de terapie intensivă. În continuare asistăm la imobilismul Ministerului Sănătății de a monitoriza și de a asigura siguranța pacienților internați în secțiile de terapie intensivă și de asistență medicală dedicate pacienților COVID, unde există riscuri majore datorate suprasolicitării echipamentelor.

Sunt puține șanse ca actualul buget, coroborat cu lipsa de acțiune a Ministerului Sănătății, să rezolve această situație”, a mai spus Alexandru Rafila.