Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că tot ce au făcut guvernanții în timpul pandemiei a fost să blocheze testările rapide. El consideră că totul este doar o campanie electorală, iar președintele Iohannis este conștent de faptul că ”situația este scăpată de sub control”.

Totodată, liderul PSD susține că România ”nu face prevenție” ci se concentrează doar pe campania electorală.

„Sper ca până pe 6 decembrie să nu mă îmbolnăvesc sau să am o formă ușoară ca domnul Ciutacu. Când am ajuns la 10.000 de cazuri de infectări, nu mai vrea nimeni să se testeze. E un boicot, beneficiarii sunt guvernanții. De ce au blocat aceste testări rapide?

GCS este ocupat cu campania electorală. O să ne restricționeze iarăși drepturile. Președintele știe că în acest moment situația este scăpată de sub control și ceea ce face este cinism.

Noi nu facem prevenție, facem campanie electorală. Visul domnului Orban este de a rămâne la Palatul Victoria, Dar și-a făcut un calcul greșit”, a spus Ciolacu, la România Tv.

Domnul Rafila spune realitatea

În același timp, Marcel Ciolacu a mai adăugat că singurele persoane care spun realitatea din spitale sunt profesorul Alexandru Rafila și Streinu Cercel.

”Ludovic Orban va spune orice până pe 6 decembrie. Domnul Rafila și domnul Cercel îmi spun realitatea din spitale. Avem pacienți pe holuri, primesc oxigen pe paturi pliante.

Ei spun de Europa dar s-au îndepărtat de Europa. Eu tot au vorbindu-se de specialiști, dar dumneavoastră îi cunoașteți pe acei speciliști. Să ne spună care speciliști au spus să se închidă piețele.

A fost o tâmpenie făcută de la început. Nu au capacitatea de a recunoaște. Dar Guvernul Orban este un eșec politic”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Klaus Johannis, criticat aspru

Marcel Ciolacu nu a ratat ocazia și l-a criticat pe Klaus Iohannis pentru faptul că ”a confiscat” Arcul de Triumf pentru el, de Ziua Națională, când a susținut un discurs în care a lansat noi acuzații la adresa PSD și a făcut campanie electorală pentru PNL.

”Să folosești Arcul de Triumf, să ții un discurs de 1 Decembrie și să faci campanie electorală sub Arcul de Triumf, pe unde au trecut eroii noștri, mi se pare că am picat într-o pantă, nu a ridicolului… Noi ajungem să credem că nu mai avem nimic sfânt pe lume! Să închizi bisericile…! Adică, preoții nu sunt în stare să le vorbească enoriașilor să respecte regulile?”, a mai spus Ciolacu

Sursă foto: INQUAM/Ilona Andrei