Pe pagina oficială de Facebook a Partidului Social Democrat (PSD) a fost postat un mesaj cu reacția lui Ciolacu referitoare la amenințările premierului Ludovic Orban de sistare a plăților salariilor, pensiilor și alocațiilor.

„Într-o țară în care ministrul Finanțelor vorbește despre o ”explozie economică”, de ”reveniri în V și W” este halucinant ca premierul să îi amenințe pe copii cu sistarea plății alocațiilor, pe pensionari cu sistarea plății pensiilor și pe medici și profesori cu sistarea plății salariilor.

Unde s-au dus miliardele cu care ați îndatorat România pe 3 generații? Unde sunt efectele măsurilor de sprijin a mediului privat cu care vă tot lăudați?”, se arată în mesaj.

Oamenii au nevoie de bani

Liderul interimar al PSD  a mai spus că fiecare categorie pe care el a amenințat-o are nevoie de bani.

”Pensionarii au muncit și au contribuit la pensiile pe care le primesc astăzi, iar pensia nu reprezintă o pomană, cum sfidător o numește Orban! Iar copiii au nevoie acum de bani, mai ales în condițiile haosului provocat în educație. Pe medici sau pe profesori v-ați gândit să-i pedepsiți? Tocmai pe cei din prima linie??!”, notează Ciolacu.

”Dacă v-ați opri din furat…”

Ciolacu a pus tunurile pe PNL și i-a acuzat atât de furt cât și de incapabilitatea de a gestiona banii publici.

„Majorarea pensiilor, ca și dublarea alocațiilor, sunt prevăzute de legi votate de Parlament și promulgate de Președinte. Dacă v-ați opri din furat, dacă ați gestiona corect banii publici, dacă ați fi ajutat cu adevărat mediul de afaceri, atunci ați fi avut de unde să majorați și pensiile și să dublați alocațiile! Dar preocupările voastre au fost doar propriile buzunare. Și alegerile…”, a fost mesajul de pe pagina partidului pe care îl conduce.