„Naţionalismul nu este un lucru rău. N-avem nevoie de extremă dreapta sau extremă stânga. (…) Nu trebuie să foloseşti naţionalismul extrem pentru a culege voturi, dar trebuie să lupţi pentru drepturile pe care le au românii într-o Uniune Europeană. Suntem membri ai UE şi trebuie să luptăm pentru drepturile noastre. E datoria unui politician să facă acest lucru”, a spus Ciolacu, potrivit agerpres.ro

Naționalismul din PSD

Întrebat dacă el consideră că există în PSD o aripă naţionalistă, Ciolacu a răspuns că „este şi normal să existe”.

„Este şi normal să existe în fiecare partid o astfel de aripă. Important este cât este de dominantă. Ea se adaptează cerinţelor populaţiei. Haideţi să vorbim concret: există un dublu standard între produsele vândute în Europa şi produsele vândute în România. (…) Reţeta după orice pastă de dinţi din Europa este total diferită decât reţeta de pastă de dinţi din România. Haideţi să nu ne facem! Roşiile au alt gust… Este normal să existe o astfel de voce (naţionalistă – n.red.). Este o abordare diferită. Politicienii trebuie să aibă capacitatea să lupte pentru îndreptarea acestor decalaje, printr-o luptă politică normală. În toată Europa, şi în ţările consacrate, au existat la un moment dat partide aproape extremiste la putere. (…) Nu inventăm noi apa caldă”, a subliniat Marcel Ciolacu.

Atacurile împotriva Liei Olguţa Vasilescu

Referitor la atacurile împotriva Liei Olguţa Vasilescu pentru trecutul său ca membră a Partidului România Mare, Ciolacu a susţinut că aceasta a avut performanţe politice foarte bune şi că nu a ieşit nimeni să o atace pentru ceea ce a făcut în mandatul său la Ministerul Muncii, ci pentru că este PRM-istă.

„Lia Olguţa Vasilescu este colega mea de partid, cu performanţe politice alături de Claudiu Manda la Dolj. E candidată la municipiul Craiova… Cu un mandat la Ministerul Muncii, eu îl consider foarte bun. Nu am auzit pe cineva ieşind şi atacând-o pe Lia Olguţa Vasilescu de ceea ce a făcut la minister. Am auzit atacând-o că este PRM-istă. Am mare încredere în ea şi sunt ferm convins, cum a şi dovedit în trecut, că va fi o primăriţă de excepţie”, a spus Ciolacu.

Liderul PSD a declarat că o doreşte în echipa sa şi pe Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, cu care urmează să aibă o discuţie în cursul zilei de joi.