Puțini români își mai amintesc de marca de ceasuri Raketa. Înainte de 1990, ceasurile purtând mândre titulatura „produs în Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste” se aflau la mâinile majorității oficialilor guvernamentali din estul Europei. Ei bine, începând din 2009, un francez – Jacques Von Polier și un britanic – David Henderson-Stewart, au decis să investească în readucerea la viață a unei mărci care a produs ceasuri atât pentru șefi de stat cât și pentru astronauți, militari de frunte sau vedete ale muzicii. Pe lângă istoria bogată, marca Raketa a beneficiat, în ultimii ani, de colaborări cu personalități precum supermodelul Natalia Vodianova, cosmonautul Sergei Krikalev, balerinul Artem Ovcharenko sau chiar maestrul filmului sîrb Emir Kusturica. Este interesant de observat că aceste nume mari nu au fost utilizate de noii proprietari ai Raketa ca ambasadori ai brandului, ci drept colaboratori ai echipei de design. Așa se face că acum în oferta manufacturii rusești se află piese precum Avant-Garde, Copernicus, Baikonur, Polar, Classic, Balerina sau Zvezda cu prețuri cuprinse între 7.000 de ruble și 150.000 de ruble (100 euro – 2.100 de euro).

 

Primul boutique din Moscova

Deținerea unui magazin propriu de prezentare și desfacere pentru noile ceasuri Raketa a fost o ambiție a lui Jacques Von Polier. Mai întâi a fost inaugurat boutique-ul din Paris, aflat pe Rue de la Paix, iar în această vară, după luni bune de căutări ale unei poziții strategice în capitala Rusiei, un altul pe principala arteră comercială a Moscovei, Tverskaya. „Suntem departe de cheltuielile marilor mărci de ceasuri de lux pentru spații comerciale, dar aceasta este filosofia noastră, a celor de la Raketa. Imediat ce avem 10 de euro pentru cheltuieli preferăm să îi investim în echipamente necesare producției decât în marketing sau imagine”, a declarat Von Polier la inaugurarea spațiului comercial de doar 20 mp de pe strada Tverskaya.

Până la deschiderea acestor două boutique-uri, care se adaugă celui de lângă fabrica din Petrodvorets, ceasurile Raketa au fost comercializate prin magazine multibrand. O strategie câștigătoare dacă ne luăm după declarațiile oficialilor companiei care susțin că majorarea medie a vânzărilor a fost de circa 70% pe an. „Dar nu ne simțeam acasă”, spune Jacques Von Polier.

O istorie tumultoasă

Atelierul din Petrodvorets a fost fondat încă din 1721 de țarul Petru cel Mare. Pe atunci obiectul de activitate era șlefuirea pietrelor prețioase. După ani în care maeștri bijutieri ruși au creat adevărate opere de artă, orânduirea comunistă a decis să includă în portofoliul acestor artiști ai muncii migăloase și producția de ceasuri. Așa au apărut liniile de ceasuri Pobeda și Raketa. Acestea au fost purtate de înalte oficialități sovietice precum Stalin sau Gorbaciov, dar și de astronauți celebri ca Yuri Gagarin, exploratori ai Polului Nord sau militari de frunte din Armata Roșie. În anii `80, „uzina” de ceasuri din Petrodvorets producea nu mai puțin de cinci milioane de ceasuri pe an. Multe piese exclusiviste au ajuns la președinți și șefi de guvern din fostele state socialiste, iar acum, una dintre cele mai arătoase piese poate fi descoperită la mâna lui Vladimir Putin. Desigur, atunci când președintele rus nu poartă una dintre piesele mult mai scumpe din colecția sa care include modele Patek Philippe, Breguet sau Blancpain. Pe lângă un design, de cele mai multe ori clasic, ceasurile Raketa se pot mândri și astăzi, ca și în urmă cu câteva decenii, cu mecanisme dezvoltate „in-house” de la A la Z.