Adrian Toni Neacşu, avocat şi fost membru al CSM, spune că decizia Curţii de Apel Bucureşti, care a stabilit că Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea, nu înseamnă că acestuia i se poate contesta mandatul de şef al statului sau cel de europarlamentar, potrivit Mediafax. Neacşu spune că singura răspundere în cazul lui Băsescu ar putea fi în privinţa falsului în declaraţii.

„Nu se poate pune în niciun fel în discuție mandatul de președinte, indiferent dacă rămâne definitivă decizia. Nu e caz de nulitate. Singura problemă este că președintele Băsescu, în momentul în care a candidat pentru funcția de președinte, a făcut niște declarații pe proprie răspundere, că nu este colaborator al securității. Deci singura problemă care ar putea apărea este declanșarea unei proceduri penale pentru fals în declarații pe care dumnealui le-a dat în momentul în care a completat declarația”, a declarat avocatul Adrian Toni Neacșu.

Având în vedere că în legislaţia europeană nu există condiţia necolaborării cu Securitatea, nici mandatul de europarlamentar pe care l-a câştigat Băsescu nu poate fi afectat de hotărârea luată vineri de Curtea de Apel.

„Nu are absolut nicio legătură cu mandatul de europarlamentar. Nici nu este o condiție a legislației noastre, aceea de a nu fi fost colaborator al securității, pentru că este o legislație europeană care ni se aplică și nouă, unde nu există această condiție”, a mai spus Neacșu.

Dacă decizia de astăzi va rămâne definitivă, pe langă eventuale plângeri pentru fals în declaraţii, fostul şef al statului nu va mai putea candida pentru vreo demnitate publică, pentru că România are această condiţie în legislaţie, de a nu fi colaborator al Securităţii, mai precizează Adrian Toni Neacşu.