Primul protest este anunţat pentru ora 9.00, la Arcul de Triumf, sub titlul ”Ne cerem ţara înapoi nextlevel”.

”A venit vremea să ne onorăm eroii. Să ne amintim sacrificiile soldaţilor noştri. Să onorăm, încă o dată, precum în fiecare seară în care am ieşit în stradă, drapelul naţiunii şi însemnătatea lui din istorie şi din conştiinţa ţării. A venit vremea să onorăm ţara. Va fi 1 Decembrie, ziua noastră a tuturor. NU VREM SA FIM CONDUSI DE HOTI !!”, afirmă organizatorii.

Aceştia fac un apel la participanţi să nu huiduie pe durata paradei: ”Avem rugămintea ca pe toată durata paradei să NU huiduiţi sau să strigaţi sloganuri. Armata Română şi aliaţii săi merită salutul nostru de ONOARE. Dupa paradă, NE CEREM TARA INAPOI…#nextlevel !!”.

Tot la Arcul de Triumf, este anunţat un protest începând cu ora 10.00, sub titlul ”Bucureşti: Fără politicieni penali la Parada Militară”.

”Pe 1 decembrie nu dorim politicieni cu probleme penale să participe la Parada Militară de Ziua Naţională a României din Bucureşti! Nu vă acceptăm la această zi specială pentru România! Veţi fi huiduiţi de românii care muncesc pentru ţară! Voi aţi furat şi aţi distrus ţara! Voi veţi plăti!”, scriu organizatorii.

Parada militară de Ziua Naţională a României este programată să înceapă la ora 11.00.

La paradă va lua parte preşedintele Klaus Iohannis. Şi premierul Mihai Tudose a spus luni că va fi prezent la parada de 1 Decembrie de la Arcul de Triumf. Invitaţiile pentru oficialii care să asiste din zona de protocol la paradă au fost făcute de către Administraţia Prezidenţială. Spre deosebire de anul trecut, Klaus Iohannis le-a trimis de această dată invitaţii şi lui Călin Popescu Tăriceanu şi Liviu Dragnea atât la paradă, cât şi la recepţia care va avea loc seara la Cotroceni. Până acum, Tăriceanu, Dragnea şi Tudose au anunţat că nu vor participa la recepţie. Despre prezenţa la parada militară, preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor nu au spus nimic şi nici dacă ar urma să participe la alte evenimente organizate în ţară.

Tot pe 1 Decembrie mai este anunţat un nou protest în Piaţa Victoriei, de la ora 18.00, sub titlul ”România moare”. De altfel, oragnizatorii, care spun că vor fi proteste în mai multe oraşe din ţară, au lansat şi site-ul romaniamoare.ro.

Cititi mai mult pe news.ro