Cei de la Magnolia, cea mai mare florărie din România, precizează că nu doar evenimentele private, cum sunt nunțile sau botezurile, se bucură de atenție asupra acestor detalii, ci florile lor ajung frecvent și la o mulțime de evenimente corporate, evenimente culturale, sportive sau sociale.Indiferent de natura evenimentului, florile reușesc să aducă o energie aparte și să înfrumusețeze orice spațiu.

Magnolia și evenimentele corporate

„Se cunosc deja efectele pozitive ale florilor și plantelor asupra psihicului uman și felul în care acestea te fac să percepi diferit un anumit spațiu.

Este, poate, și motivul pentru care ele au pătruns într-un mediu mai rigid, așa cum este lumea afacerilor,” spune Gabriela Mărginean, PR Manager la Florăria Magnolia. Florile ajung la evenimente organizate de companii, dar și în sălile de ședințe, la recepții și chiar în birourile angajaților. Un avantaj major este faptul că florile pot fi comandate și online, dintr-o secțiune specială cu buchete și aranjamente florale Corporate.

Pe lângă faptul că plantele și florile au o influență benefică asupra sănătății persoanelor care le au în preajmă, prezența lor într-un spațiu ajută la o mai bună comunicare, la concentrare și productivitate. De asemenea, oamenii devin mult mai creativi dacă sunt înconjurați de flori și reușesc să rezolve problemele cu mai mare ușurință. Din aceste motive, florile sunt mereu o opțiune de luat în calcul atunci când vrei să schimbi imaginea unui spațiu, iar floriștii Magnolia reușesc să realizeze cele mai potrivite decoruri, astfel încât aranjamentele florale să fie în concordanță cu tipul evenimentului.

 

Magnolia, prezentă la târgurile de nunți

Dintre evenimentele private, nunțile ocupă locul fruntaș când vine vorba despre aranjamente florale. Toată lumea își dorește o nuntă specială, în care fiecare detaliu contează, iar contribuția florilor la realizarea unui decor complet este esențială.

Pentru a ajunge la cât mai multă lume, Magnolia participă la cele mai importante târgurile de nunți. Cea mai recentă participare a fost chiar în luna noiembrie, la Mariage Fest București unde a impresionat toți participanții cu un decor de poveste.

Florăria Magnolia realizează de peste 20 de ani aranjamente florale pentru nunți și se mândrește cu decoruri cu totul deosebite. În ciuda diferitelor trenduri în materie de flori, Magnolia mizează în continuare pe flori naturale, iar aranjamentele spectaculoase îi caracterizează.

Orice tip de eveniment este, așadar, pus în valoare cu ajutorul florilor și ceea ce trebuie să rețină toată lumea este că florile nu doar schimbă aspectul decorului, ci au o influență foarte mare asupra stării de spirit a oamenilor.