„În continuarea demersurilor întreprinse pentru facilitarea revenirii în ţară a cetăţenilor români aflaţi în străinătate şi care au fost afectaţi de măsurile de restrângere a transportului aerian adoptate în contextul gestionării pandemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează că, în cursul zilei de 30 mai, a fost facilitată revenirea în ţară a 21 de cetăţeni români care se aflau pe teritoriul Republicii Liban şi a 11 cetăţeni români care se aflau pe teritoriul Republicii Arabe Siriene, ca urmare a demersurilor comune ale Ministerului Afacerilor Externe, ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi ale Ministerului Afacerilor Interne”, se arată într-un comunicat de presă remis, duminică, de MAE.

Repatrierea a fost asigurată prin intermediul unei curse aeriene operate de compania Tarom, pe ruta Bucureşti-Beirut-Bucureşti.

Potrivit sursei citate, cetăţenii români repatriaţi nu şi-au mai putut prelungi şederea pe teritoriul statelor respective din diverse motive. MAE, prin intermediul Ambasadei României la Damasc şi al Ambasadei României la Beirut, a întreprins demersuri pe lângă autorităţile competente din cele două state pentru obţinerea aprobărilor necesare şi facilitarea transportului pe cale rutieră a cetăţenilor români aflaţi în Republica Arabă Siriană către Republica Liban în vederea îmbarcării pe această cursă aeriană.

De asemenea, demersurile autorităţilor române au permis revenirea în România a 18 cetăţeni libanezi, şase cetăţeni sirieni, doi cetăţeni palestinieni, un cetăţean irakian, un cetăţean etiopian, membri de familie ai unor cetăţeni români sau posesori de permise de şedere în scop profesional sau familial, precum şi a unui cetăţean francez care s-a deplasat în România în scop profesional.

Totodată, aceste demersuri au permis repatrierea a doi cetăţeni bulgari, care şi-au continuat deplasarea către statul de destinaţie.

Cu aceeaşi cursă aeriană, pe ruta Bucureşti – Beirut, a fost facilitată revenirea în Republica Liban pentru 31 de cetăţeni libanezi, care se aflau pe teritoriul României.

Ministerul Afacerilor Externe foloseşte acest prilej pentru a sublinia importanţa verificării cu atenţie, anterior oricăror deplasări, a informaţiilor postate pe site-ul MAE privind sfaturile şi alertele de călătorie, precum şi a informaţiilor de interes publicate pe paginile de internet ale misiunilor diplomatice şi ale oficiilor consulare ale României în străinătate.