Bulgaria, ţara cea mai săracă din Uniunea Europeană, la care a aderat în 2007, doreşte să-şi accelereze parcursul către adoptarea monedei unice europene şi desfăşoară în prezent o campanie asiduă pentru a obţine sprijinul statelor membre ale zonei euro. 

''De fiecare dată când se fac eforturi concrete, Franţa va fi alături de cei care le fac şi acesta este cazul acum'', a spus Macron, într-o declaraţie de presă după întrevederea avută la Paris cu premierul bulgar Boiko Borisov. 

''Am remarcat angajamentul european real al prim-ministrului Boiko Borisov'', a adăugat şeful statului francez, care a precizat că va efectua o vizită în Bulgaria până la finalul acestui an. 

În ceea ce-l priveşte, şeful executivului bulgar l-a felicitat pe Emmanuel Macron pentru alegerea în funcţia de preşedinte al Franţei. ''Graţie dinamismului dumneavoastră, vom duce Europa înainte. Va fi o Europă unificată şi solidă, dar să nu uitaţi periferia'', a spus el. 

Preşedintele francez, care a făcut din consolidarea Europei un punct central al diplomaţiei de la Paris, doreşte să aibă un dialog cu ţările din Europa de Est, aşa cum deja s-a constatat din întâlnirea avută cu preşedintele polonez Andrzej Duda în marja Summitului NATO din 25 mai, desfăşurat la Bruxelles. 

Bulgaria va deţine preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene în prima jumătate din 2018. Cu doi ani înainte de a adopta moneda euro, această ţară va trebui să ajungă să integreze sistemul ratei de schimb ERM2. 

Bulgaria respectă criteriile de convergenţă referitoare la ţinerea sub control a inflaţiei şi a cheltuielilor publice, însă înregistrează rezultate slabe în combaterea corupţiei, iar salariul mediu brut este de circa 500 de euro, mult inferior mediei la nivel european.

AGERPRES