Motiv de satisfacţie? Emmanuel Macron este primul şef de stat din UE care a putut sta de vorbă cu noul preşedinte american, Joe Biden, la patru zile după învestire.

Emmanuel Macron şi Joe Biden au „constatat o mare convergenţă de vederi” pe marile dosare internaţionale, în special pentru a lupta contra Covid-19 „în cadrul OMS” şi privind clima, după revenirea Statelor Unite în Acordul de la Paris, a arătat duminică Palatul Élysée. Cei doi şefi de stat şi-au subliniat de asemenea „voinţa de a acţiona împreună pentru pace în Orientul Apropiat şi Mijloiciu, în special pe dosarul nuclear iranian”, a precizat preşedinţia într-un comunicat.

Această „convorbire amicală şi de lucru” s-a desfăşurat în engleză timp de o oră, precizează anturajul preşedintelui francez. La rândul ei, Casa Albă a arătat că Joe Biden i-a afirmat lui Emmanuel Macron „dorinţa de a întări legăturile bilaterale” cu Franţa, „aliatul nostru cel mai vechi”, dar şi „relaţia transatlantică” prin „intermediul NATO şi al parteneriatului Statelor Unite cu Uniunea Europeană”, scrie Le Figaro.

Parisul, „sensibil” la referirea la originile franceze ale lui Biden

Emmanuel Macron a salutat miercuri, în ziua învestiturii lui Joe Biden, decizia Washingtonului de a reveni în acordul de la Paris privind clima şi în Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), dând semnalul întoarcerii în instituţiile multilaterale după patru ani de unilateralism frenetic sub preşedinţia lui Donald Trump. Cei doi lideri au căzut de acord privind necesitatea de a se coordona în „provocările comune precum schimbările climatice, Covid-19 şi relansarea economiei mondiale”, potrivit comunicatului Casei Albe.

„Ei s-au pus de acord de asemenea să colaboreze în priorităţile comune de politică externă, în special China, Orientul Mijlociu, Rusia şi Sahel”, precizează comunicatul.

Pe toate aceste subiecte, cei doi preşedinţi „au convenit să rămână în contact foarte strâns în următoarele săptămâni”, potrivit Palatului Élysée, chiar dacă nu se poate fixa nicio întâlnire fizică pentru moment din cauza crizei Covid-19. Emmanuel Macron şi Joe Biden au stat de vorbă prima dată pe 10 noiembrie, după alegerea preşedintelui Statelor Unite. Dar Emmanuel Macron, ajuns la putere în 2017, nu s-a întâlnit niciodată cu Joe Biden, care a fost vicepreşedintele lui Barack Obama între 2009 şi 2017.

Palatul Élysée a arătat duminică faptul că preşedintele francez a fost „sensibil” la referirea la originile franceze ale lui Joe Biden, care a depus jurământul jurând pe o Biblie de Douai veche de 400 de ani, moştenire de familie. De la venirea sa la Casa Albă, Joe Biden a stat deja de vorbă cu prim-miniştrii canadian, Justin Trudeau, şi britanic, Boris Johnson.