Nu l-au doborât nici dovezile clare ca lumina zilei că şi-a plagiat lucrarea de doctorat. Nici acuzaţiile că a orchestrat o tentativă  de lovitură de stat „soft“ şi nici zvonurile că ar fi fost agent acoperit al unui serviciu de informaţii. Nu a căzut nici când şi-a uitat o bună parte din promisiunile electorale, când a fost prins cu minciuna şi nici măcar atunci când a pierdut în mod neaşteptat şi ruşinos alegerile prezidenţiale pe care le credea o formalitate. Nu şi-a dat demisia nici când rude apropiate (socrul, cumnatul, mama) au fost menţionate în cadrul unor anchete penale. Şi nici măcar atunci când DNA a început urmărirea penală împotriva sa (deşi, cu doar câteva luni înainte, promisese solemn că o va face). Premierul şi-a păstrat calmul şi funcţia chiar şi când, la mijlocul lui septembrie, a fost trimis în judecată. A fost nevoie ca 32 de tineri să moară într-un mod groaznic şi ca alţi peste 100 să fie grav răniţi pentru ca Victor Ponta să părăsească, în sfârşit, o poziţie pentru care s-a dovedit prea mic.

Este greu de prevăzut, la ora scrierii acestor rânduri, viitorul politic al României şi viitorul politic al fostului prim-ministru. Cel de-al doilea, fie vorba între noi, nici nu ar trebui să ne intereseze. Ce ar trebui să ne reţină atenţia este ce fel de ţară lasă acesta în urmă, după 42 de luni de guvernare sub diverse nume şi în diverse alianţe şi coaliţii. Iar pentru asta cifrele spun mai mult decât cuvintele.

Aşteptând locurile de muncă

La momentul dărâmării cabinetului Mihai Răzvan Ungureanu, în aprilie 2012, România înregistrase cinci trimestre consecutive de creştere economică după criza din 2008-2010. Din ultimele trei trimestre ale lui 2012, petrecute în mare parte cu Ponta la Palatul Victoria, două au fost pe plus, dar unul a fost pe minus. Una peste alta, majorarea PIB pe 2012 a fost modestă, de numai 0,6%. Din fericire, economia a revenit apoi pe un trend ascendent ceva mai pronunţat, crescând cu 3,4% în 2013 şi 2,9% în 2014. Pentru acest an, estimările Comisiei Naţionale de Prognoză vorbesc de o evoluţie de +3,3%.

Din păcate, efectul pe piaţa muncii al acestor evoluţii pozitive nu este unul strălucit. Dacă la sfârşitul lui aprilie 2012 rata şomajului era de 4,73%, iar numărul şomerilor se situa la circa 425.000, la finele lui septembrie 2015 (de când avem ultimele date disponibile) rata şomajului era de 4,89%, iar numărul celor fără loc de muncă trecea de 435.000. Ceva mai bine stau cifrele privind numărul de salariaţi din economie, care au urcat de la 4,27 de milioane în aprilie 2012 la 4,57 de milioane în septembrie anul acesta. Creşterea de 300.000 de joburi este, aparent, un rezultat bun. Doar că acum trei ani liderii USL, cu Ponta în frunte, vorbeau de crearea a unui milion de noi locuri de muncă. Distanţa dintre obiectiv şi rezultat este, evident, foarte mare.

Afară-i vopsit gardul…

La capitolul rezultate pozitive care se dovedesc, în realitate, a fi destul de departe de ţintă poate fi inclusă şi evoluţia salariului mediu. Acesta a crescut de la 1.553 de lei în aprilie 2012 la 1.813 lei în august anul acesta (datele pentru ultimele două luni nu sunt încă disponibile). În moneda europeană, majorarea a fost de la 355 la 410 euro. Deşi pare o creştere decentă, să nu uităm că acum trei ani Victor Ponta vorbea despre o apropiere din ce în ce mai mare a lefurilor din România de cele din Europa de Vest. Context în care creşterea de 55 de euro este total nesemnificativă.
Tot frumos arată pe hârtie şi faptul că, în primele patru luni ale acestui an, veniturile bugetului general consolidat au fost de 76 de miliarde de lei, cu 14 miliarde de lei (sau 22%) mai mult faţă de aceeaşi perioadă a lui 2012. Calculând în procente din PIB, vedem că, de fapt, creşterea este neimportantă, de numai 0,6 puncte procentuale. În perioada ianuarie-aprilie 2012, cheltuielile bugetare se cifrau la circa 67 de miliarde de lei. În acelaşi interval al acestui an, s-au cheltuit numai 70 de miliarde de lei (respectiv cu doar 5% în plus sau cu 1,1% din PIB în minus). Din nefericire, performanţa nu a fost obţinută prin cine ştie ce eficientizări la nivelul aparatului public, ci prin scăderea drastică a investiţiilor statului. Acestea au ajuns, în aceeaşi perioadă, la 5,9 miliarde de lei, faţă de 10,2 miliarde acum trei ani. Respectiv 0,8% din PIB în ianuarie-aprilie 2015 faţă de 1,7% din PIB în primele patru luni din 2012.

Pierdem miliarde

Nu mai trebuie spus în ce se traduce o scădere atât de puternică a fondurilor alocate de stat proiectelor de infrastructură şi în ce mod sunt afectate firmele şi angajaţii din domeniu. Iar problema cea mai mare în acest caz este că guvernele conduse de Ponta au avut la dispoziţie peste 19 miliarde de euro, fonduri europene pentru infrastructură, şi, cu toate astea, o grămadă de şantiere (inclusiv unele ale mult doritelor şi necesarelor autostrăzi şi centuri rutiere) s-au închis din lipsă de finanţare.

La 30 aprilie 2012, rata absorbţiei banilor de la UE era, ce-i drept, de doar 7,5% (respectiv Comisia Europeană aprobase plăţi de 1,4 miliarde de euro), însă fuseseră contractate cam trei sferturi din fondurile totale şi fuseseră depuse proiecte în valoare de trei ori mai mare decât sumele alocate de Bruxelles. Trei ani şi şase luni mai târziu, rata absorbţiei a urcat la 52,7% (respectiv 10 miliarde de euro). Cu alte cuvinte, am reuşit să cheltuim cam două miliarde şi jumătate de euro pe an şi, în acest ritm, la finele lui 2015, când expiră termenul limită dat de UE, vom pierde cam şapte miliarde de euro din banii puşi la dispoziţie în exerciţiul financiar european 2007-2013.
 

Taxe şi datorii

Dacă nu au excelat la folosirea fondurilor nerambursabile, cabinetele Ponta au strălucit, însă, la categoria noi taxe şi impozite introduse. Printre altele, au apărut în Codul fiscal impozite şi CAS pentru producătorii agricoli, impozite pe dividende, impozite şi CAS pentru diurne şi CAS pentru veniturile din chirii şi arende. Au fost introduse taxe speciale pentru producătorii şi distribuitorii de energie, plus celebra „taxă pe stâlp“ (impozitul pe construcţii speciale), care le-a făcut viaţa grea multor companii. A fost introdusă acciza suplimentară la carburanţi, de şapte eurocenţi pe litru, şi au crescut accizele la alcool, tutun, bijuterii şi diverse produse considerate de lux. Au crescut taxele locale în ansamblu, iar începând din 2016 clădirile rezidenţiale în care îşi au sediul firme sau profesii libere vor plăti un impozit de până la 20 de ori mai mare.

Şi mai e ceva la ce pare să se fi descurcat foarte bine fostul premier: demagogia. Unul din subiectele favorite în campaniile electorale a fost nivelul ridicat al datoriei publice atins sub guvernările PDL. Potrivit datelor oficiale, la 30 aprilie 2012 datoria guvernamentală ajunsese, într-adevăr, la 35% din PIB, faţă de circa 14% în 2008. Problema este că în prezent datoria guvernamentală este de peste 40% din PIB şi, până acum câteva luni, se situa la circa 45% din PIB. Adică a continuat să crească puternic.

Jumătatea plină

Nu trebuie să se înţeleagă că toate măsurile luate la Palatul Victoria în perioada 2012-2015 au fost proaste. Au avut loc, în acest interval, scăderea CAS cu cinci puncte procentuale şi reducerea TVA la alimente, de la 24% la 9%. Ambele măsuri au fost salutate de zona de business, iar cea de-a doua a fost simţită în buzunare de oamenii de rând. În plus, de la 1 ianuarie 2016 nivelul general al TVA ar urma să se reducă de la 24% la 20%, cu impact pozitiv în întreaga economie. Acţiunile împotriva evaziunii fiscale au avut, aparent, un efect benefic pentru veniturile bugetului. Tot în guvernarea Ponta salariul minim a crescut cu circa 50%. Deşi nu a fost deloc bine recepţionată de antreprenori, mulţi privind-o ca pe o povară în plus, de măsură au beneficiat circa 1,5 milioane de persoane.

În aceeaşi perioadă, rata inflaţiei a scăzut de la circa 4% pe an la 0% (asta, totuşi, în ton cu tendinţele similare din zona euro sau SUA), iar cursul de schimb faţă de moneda europeană a rămas relativ constant. Investiţiile străine au fost ceva mai mari în 2013 şi 2014 faţă de 2012, dar s-au situat încă departe de nivelurile din perioada pre-criză. Totuşi, datele de pe 2015 indică o creştere de 61% a fluxului ISD pe primele opt luni faţă de acelaşi interval al anului trecut. Dacă nu este o întâmplare, ar putea fi una din cele mai bune veşti economice din ultimii ani. Tot în perioada ianuarie-august 2015, exporturile României au totalizat 36 de miliarde de euro, cu şase miliarde mai mult decât în ianuarie-august 2012. În acelaşi timp, însă, importurile au crescut şi ele (de la 36 de miliarde de euro la aproape 41 de miliarde de euro), deficitul comercial rămânând unul suficient de consistent.

Cel mai probabil, deciziile şi rezultatele pozitive nu vor reuşi să şteargă cu buretele problemele, erorile şi nereuşitele lui Victor Ponta. Şi nu vor reuşi să schimbe faptul că fostul premier părăseşte zona de vârf a politicii româneşti într-un mod deloc măgulitor.