«În loc să aibă 8 milioane (lei – n. r.) pierderi la sfârșitul anului trecut, așa cum își asumaseră prin contracte și prin planul de management, au avut pierderi de 41 de milioane. Este inadmisibil în condițiile în care pe piața europeană prețul kerosenului a scăzut anul trecut în mod spectaculos, creând un avantaj – după cum a fost documentat – de 80 de milioane de lei», declara vineri, 18 martie, ministrul Transporturilor, Dan Costescu, în cadrul unei conferințe de presă referitoare la managementul de la TAROM. „Dacă nu am fi avut acest avantaj, am fi avut un dezastru, o pierdere de 120 de milioane“, a subliniat ministrul, precizând că Autoritatea Aeronautică Civilă a făcut un control la Tarom şi a decis că Christian Heinzmann, care exercită atât funcţia de director general, cât şi pe cea de director de accountable manager, nu mai poate exercita a doua funcţie începând din 22 martie. La începutul săptămânii trecute, Consiliul de Administrație întrunit aproape de miezul nopții l-a revocat și din funcția de director general pe CEO-ul belgian de la TAROM.

În ziua revocării, Ministerul Transporturilor a făcut public un raport al Corpului de Control al ministrului de resort, prin care se arată că TAROM a înregistrat, în ultimii doi ani, mai multe deficiențe tehnice și administrative, care au determinat un număr foarte mare de curse anulate sau întârziate, cu consecințe negative asupra bugetului companiei, constând inclusiv în plata unor despăgubiri în valoare de aproximativ un milion de dolari. Principalele deficiențe constatate sunt: nerealizarea indicatorilor prevăzuți bugetul aprobat pentru anii 2014, 2015, în sensul înregistrării unor pierderi mai mari față de nivelul estimat, nerespectarea prevederilor Codului Muncii și ale Regulamentului Intern în ceea ce privește întocmirea pontajelor și evidența prezenței personalului Direcției Tehnice, nerespectarea procedurilor de angajare / recrutare, implementate la nivelul companiei și neangajarea de personal corespunzător numărului și specializării personalului plecat din companie (ca urmare a ieșirii la pensie și plecări voluntare).

Planuri ratate

CEO-ului TAROM i s-a reproşat în mai multe rânduri faptul că nu şi-a îndeplinit planul de management. Acesta prevedea revenirea pe profit a companiei de stat, dar şi reducerea personalului, însă niciuna dintre ţinte nu a fost atinsă. În mandatul de aproape 40 de luni, Christian Heinzmann nu a reuşit să pună în aplicare niciun plan de reorganizare şi restructurare a companiei TAROM. În prezent, în Direcția Comercială din TAROM lucrează aproximativ 240 de angajați, inclusiv agenți de vânzări, emitenți de bilete, din țară și străinatate, personal care ar trebui să se ocupe de umplerea a numai 23 de avioane din flota operatorului aerian. În ultimii patru ani, gradul de umplere al avioanelor TAROM a fost de sub 65%.

În apărarea sa, belgianul a declarat news.ro că „TAROM nu este o companie aeriană normală, comercială, este mult mai mult de atât. Sunt prea multe controale, prea multe interese din afară“, a menționat Heinzmann. El susţine că o altă problemă este legată de mentenanţa aeronavelor. Astfel, circa 30% din costurile Tarom sunt legate de mentenanţă, comparativ cu 15%, media la nivelul celorlalte companii aeriene, potrivit directorului general. „Ordonanţa de urgenţă 109 (pentru introducerea managementului privat la companiile de stat n.r.) nu funcţionează la TAROM, este o mascaradă. Ai doar pălăria de manager privat, dar nu ai mijloace“, a completat el.  Până la alegerea unei noi conduceri, Consiliul de Administrație l-a numit ca interimar pe fostul director financiar Gabriel Stroe, iar directorul de operațiuni de zbor Florin Susanu a fost numit director general adjunct interimar. Potrivit unor surse din cadrul Ministerului Transporturilor, noul manager al TAROM ar putea fi Gabriel Dumitrescu, actualmente director ROMATSA-Direcţia Regională Bucureşti.

Peste 25% din personalul tehnic de la TAROM a înregistrat concedii medicale. Este o cifră pe care nu am văzut-o în nicio companie de stat sau privată. Dan Costescu, ministrul Transporturilor