Grupul Lufthansa a anunţat, miercuri, suspendarea tuturor zborurilor sale către China din cauza epidemiei cu noul coronavirus, iar mai multe companii aeriene americane au decis de asemenea să anuleze unele curse către China după ce au observat o scădere drastică a cererii, în timp ce Casa Albă examinează o eventuală interzicere temporară a legăturilor aeriene între SUA şi China, relatează agenţiile internaţionale de presă.

Zborurile către China ale companiilor grupului Lufthansa (Lufthansa, Swiss şi Austrian Airlines) vor fi anulate până pe 9 februarie, a precizat compania. Decizia nu priveşte însă şi zborurile către Hong-Kong, care vor fi operate normal. Lufthansa este a doua companie aeriană europeană, după British Airways, care decide anularea zborurilor către China, ca măsură preventivă în contextul epidemiei cu noul coronavirus.

Ce alte companii aeriene au mai suspendat zboruri

Anterior anunţului companiei germane, compania aeriană olandeză KLM a precizat că deocamdată nu anulează zborurile către China, însă acceptă anularea sau reprogramarea gratuită a biletelor pentru pasagerii care nu mai doresc să călătorească înspre această destinaţie. Suspendarea unor zboruri către China a fost decisă şi de compania finlandeză Finnair, care are legături către numeroase oraşe chineze.

În SUA, companiile American Airlines şi United Airlines au anunţat suspendarea unor zboruri către China, ca urmare a scăderii semnificative a cererii. American suspendă zborurile de la Los Angeles către Shanghai şi Beijing între 9 februarie şi 27 martie, iar United pe cele către Shanghai, Beijing şi Hong Kong între 1 şi 8 februarie. Casa Albă a anunţat de asemenea miercuri că studiază posibilitatea interzicerii temporare a zborurilor dinspre SUA către China, după ce noul coronavirus 2019-nCoV care s-a răspândit din provincia Wuhan a infectat peste 6.000 de persoane, din care 132 au murit până în prezent, scrie Agerpres.

Compania Cathay Pacific, care are hub-ul principal în Hong Kong, a anunţat că îşi va diminua progresiv, cel puţin la jumătate, numărul zborurilor către China continentală. Şi alte companii aeriene au decis să-şi suspende zborurile către China, precum cele ucrainene Ukraine International Airlines şi Skyup Airlines, în timp ce altele au anunţat că evaluează în continuare situaţia.