Ludovic Orban a declarat că Guvernul actual va întocmi proiectul de buget pentru anul 2021, dar preferă ca legea bugetului de stat să fie votată de către noul Parlament, ales în urma scrutinului ce va avea loc în 6 decembrie.

Totodată, premierul a mai precizat că acest buget va fi ”oglinda fidelă a Parlamentului ales”, iar aceasta ar fi cea mai bună soluție.

„Noi întocmim proiectul de buget. Sigur că aş prefera ca bugetul să fie votat de Parlamentul ales pe 6 decembrie, pentru că el va reflecta voinţa actuală, împrospătată a românilor, va fi o oglindă fidelă a Parlamentului ales, a opţiunilor politice actuale ale românilor.

Şi chiar dacă noi întocmim proiectul de buget, dorinţa noastră este ca el să fie dezbătut de către Parlamentul nou ales”, a spus Orban.

De asemenea, în opinia premierului, bugetul pentru anul 2021 are şanse să fie votat până la sfârşitul anului, dacă noul Parlament care va rezulta în urma alegerilor din 6 decembrie va fi convocat între sărbătorile de iarnă.

„Eu cred că Parlamentul, dacă se mobilizează, poate să dezbată şi să adopte bugetul până la sfârşitul anului, astfel încât să nu fim nevoiţi să intrăm în anul viitor fără buget, pentru că există perioada între Crăciun şi Anul Nou în care Parlamentul poate fi convocat şi poate dezbate legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat”, a mai declarat Ludovic Orban.

Nu se taie nimic

În urmă cu ceva timp, Florin Cîțu a vorbit despre situația bugetului de stat și ce se va întâmpla în următorul an.

„Nu se vor tăia salariile și nici pensiile. Aici mi se pare foarte ciudat că, în explicarea bugetară, au fost incluși bani pentru salarii care nu au fost date vreo doi trei ani de zile, în învățământ și sănătate. Această guvernare, din momentul în care a venit, a făcut niște reparații. Dacă am fi vrut să tăiem pensiile sau salariile am fi făcut-o deja. Nu se va întâmpla asta în viitor, în 2020. Niciunul dintre colegii mei, premierul, miniștrii sau președintele Iohannis nu au spus că se vor tăia salariile sau pensiile. Din contră, au spus că pentru anul viitor, legea bugetului de stat va fi construită pe legislația în vigoare”, a spus ministrul de resort, la Antena 3.

Totodată, în ceea ce privește disponibilizările din sectorul bugetar, Cîțu a explicat că fiecare minister în parte trebuie să facă un audit, întrucât nu este la curent cu situația actuală.

„Avem 16 ministere din 24, câte erau înainte. Fiecare minister trebuie să facă un audit să vadă ce se întâmplă în interior. Dacă aparatul este supradimensionat, cum își face fiecare treaba și asa mai departe. Vom vedea care este rezultatul acestei analize.Cum a spus și premierul și cum am mai spus și eu, la neprofesioniști, la leneși, acolo sigur se va umbla. Dar nu va fi vorba de disponibilizări, ci de repararea situației”, a mai spus ministrul Finanțelor.