Orban spune că în prezent se încearcă o legătură între Unifarm şi Guvern privitor la acte de corupţie, însă acest lucru este o imensă manipulare. Ludovic Orban a declarat, într-un interviu la Realitatea Plus, că l-a găsit în funcţie pe directorul Unifarm, Adrian Ionel, şi a luat decizia de a nu-l schimba pe acesta de la conducerea companiei pentru că era un lucru complicat în timpul pandemiei.

„Toată lumea încearcă să creeze o legătură între Guvern şi directorul Unifarm. Deci, noi l-am găsit în funcţie pe directorul Unifarm, Adrian Ionel. Mandatul lui expiră în 14 iulie. Nu am luat decizia să îl schimbăm, pentru că, în plină pandemie, să stai să umbli la conducerea entităţilor, numai dacă am fi avut informaţii suficient de clare şi de precise am fi putut să-l schimbăm. Era complicat să îl schimbi din funcţie, pentru că se ştie că procedura de schimbare a unui Consiliu de Administraţie şi a unui manager, în condiţiile legislaţiei actuale, este destul de complicat, adică trebuie să îi plăteşti toate veniturile pe care le-ar fi obţinut până la sfârşitul mandatului (…) Nu am avut niciun fel de informaţii nici eu, nici alţi colegi ai mei, despre faptul că la Unifarm s-ar fi derulat proceduri care nu respectă legea sau că ar fi existat suspiciuni de corupţie”, a spus Orban.

Premierul susţine că, dacă cineva a greşit la Unifarm, atunci trebuie să fie pedepsit.

„Dacă au existat acte de corupţie şi dacă DNA are aceste date privitoare la fapte de corupţie, dacă cineva a greşit, trebuie să fie pedepsit. Încercarea penibilă a unora de a face o legătură între Unifarm, directorul Unifarm şi Guvern privitor la acte de corupţie este o imensă manipulare”, a mai spus Orban.

Premierul a mai precizat că Adrian Ionel a fost numit director al companiei Unifarm când Victor Ponta era ministru interimar al Sănătăţii.

Foto: INQUAM PHOTOS, Octav Ganea