Victor Ponta, președintele Pro România, a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă, la Timișoara, că există o înțelegere între PSD și PNL. Potrivit news.ro, politicianul a fost întrebat ce părere are despre alegerile anticipate. Ponta a răspuns că:

„Pentru noi e mai bine, problema e că nu depinde de noi. E o înţelegere între PNL şi PSD. Dar şi PNL şi PSD mai dau ţepe între ei în cazul de faţă. Şi ceilalţi ne uităm. Dacă vor fi şi alegerile parlamentare e şi mai bine. Asta i-am spus şi domnului Orban când m-a rugat să îi votez guvernul. I-am spus că nu îl votez, de ce nu face alegeri că aveau un sens. Aşa, stăm nu ştiu câte luni. Guvern nu avem, e un Guvern interimar, dacă dizolvăm şi Parlamentul, nu mai avem nici Parlament. Aleşii locali, dacă nu mă înşel, le expiră mandatele la începutul lunii iunie. Deci nu o să avem nici administraţii locale până nu ne lămurim”, a declarat Ponta.

„Nu o să îl mai avem pe Orban după alegeri”

Liderul Pro România a mai spus și că după alegeri Orban nu o sa mai fie premier. Pe de altă parte, Ponta îl aseamănă pe Orban cu Viorica Dăncilă.

„Singura veste bună este că nu o să îl mai avem pe Orban după alegeri, ceea ce e o veste bună, dar costisitoare. O să ne coste mult până atunci şi, sincer, am fost foarte dezamăgit că din tot PSD au găsit-o pe Dăncilă să fie prim ministru, cred că puteau mai mult. După care, dacă din tot PNL-ul l-au găsit pe Orban, mi-am dat seama că PSD, PNL tot acolo”, a declarat Ponta.

USR s-a înecat pe drum

De asemenea, Ponta a făcut referiri și la USR, precizând că se aștepta ca partidul condus de Barna să reprezinte o competiție pentru PNL, însă, s-au înecat pe drum.

„M-aş fi bucurat să văd că USR pe partea dreaptă reprezintă o competiţie pentru PNL, cum reprezentăm noi o competiţie pentru PSD pe partea stângă, dar s-au înecat pe drum, nu ştiu ce e cu ei, nu se lămuresc”, a mai declarat Victor Ponta.