Cei doi au participat la şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL de luni, 9 martie, unde a fost prezent şi senatorul Vergil Chiţac, depistat pozitiv la testul pentru infecţia cu virusul Covid-19.

Toți se află în izolare, premierul Orban fiind în autoizlare la Vila Lac 1.

România a intrat oficial în Scenariul 3 de combatere a Covid-19

Conform Ministerului Afacerilor Interne, în estimarea iniţială, intrarea în scenariul al 3-lea presupunea „transmiterea susţinută pe scară largă, cu creşterea presiunii asupra sistemului de îngrijiri de sănătate (101 – 2.000 de cazuri)”.

Însă, în cursul zilei de sâmbătă, MAI a precizat că o parte din măsurile prevăzute pentru scenariul 3 au fost deja adoptate, iar la acest moment, autorităţile nu au confirmarea faptului că există o „transmitere susţinută pe scară largă” a noului coronavirus.

Conform MAI, măsurile deja adoptate care fac parte din Scenariul 3, înainte de a se intra efectiv în scenariul 3, sunt:
măsuri de distanţare socială, limitarea contactului dintre persoane

  • limitarea activităţilor colective
  • punerea în aplicare a planului de pregătire pentru pandemie
  • raportarea călătoriilor (ex: istoricul călătoriilor simplificat)
  • implementare de puncte medicale avansate în cadrul unităţilor sanitare