Premierul Ludovic Orban a transmis, marţi, că evoluţia cazurilor de îmbolnăviri cu noul coronavirus a determinat amânarea altor măsuri de relaxare, anunţând că va susţine în Guvern propunerea formulată de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

„Este o cifră care ne face să rămânem în gardă, să rămânem concentraţi şi mobilizaţi pentru aplicarea măsurilor pe care le-am adoptat şi evoluţia numărului de cazuri ne-a şi determinat să amânăm alte măsuri de relaxare. (…) Miercuri este şedinţă de Guvern, dar eu nu sunt ca alţi premieri care într-un fel votează ca premier şi în alt fel ca parlamentar. Eu am votat ca preşedinte al Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă pentru propunerea formulată de CNSU şi voi susţine în Guvern adoptarea propunerii formulate de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă”, a spus Orban.

Premierul a făcut aceste declaraţii după o vizită la Uzina ALRO Slatina.

388 de cazuri noi în România

Grupul de Comunicare Strategică a publicat cel mai recent bilanţ al cazurilor de infectare cu COVID-19 în România. Numărul de cazuri noi raportate în ultimele 24 de ore a crescut semnificativ, însă continuă să fie mai scăzut faţă de maximul perioadei de 460 de cazuri, înregistrat joia trecută.

Până marți, 30 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 26.970 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 20.141 au fost externate, dintre care 19.050 pacienți vindecați și 1.091 pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

Până astăzi, 1.651 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 29.06.2020 (10:00) – 30.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 17 decese (12 bărbați și 5 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bistrița-Năsăud, Cluj, Harghita, București, Neamț, Prahova, Suceava, Teleorman și Vrancea.

Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 9 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 3 decese la persoane de peste 80 de ani. 16 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru 1 deces nu au fost raportate comorbidități. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 388 noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 205 pacienți.

foto: INQUAM PHOTOS, Octav Ganea