Potrivit ordinii de zi a şedinţei Executivului, Cabinetul Orban ar putea adopta proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru aplicarea unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare de Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului SA şi Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA, în perioada 2019 – 2024.

Prevederile acestei ordonanţe reglementează „acordarea venitului lunar de completare, ca măsură de protecţie socială de care beneficiază persoanele disponibilizate în baza unui plan de disponibilizare din cadrul operatorilor economici pentru care s-a aprobat acordarea ajutoarelor de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive”.

S-a aprobat astfel un ajutor pentru închidere și pentru acoperirea costurilor excepționale necesare închiderii a trei mine deținute de către Compania Națională a Huilei (Petrila, Uricani și Paroșeni), care totalizează 1.169 milioane lei.

Pot beneficia de prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă numai persoanele care au încheiat contracte individuale de muncă cu operatorii economici menționați, cu cel puţin 36 de luni înainte de data concedierii.

Vor mai beneficia de prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă şi persoanele care:

  • au fost preluate de operatori economici menționați, în baza actelor normative în vigoare, dacă au încheiat contracte individuale de muncă cu operatori economici de la care au fost preluate;
  • au fost preluate de operatorii economici rezultaţi în urma divizării sau a altor forme de reorganizare a operatorilor economici menționați, dacă au încheiat contracte individuale de muncă cu operatorii economici supuşi divizării sau altor forme de reorganizare.

Venitul lunar de completare se stabileşte odată cu indemnizaţia de şomaj stabilită în condițiile Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare, şi este egal cu diferenţa dintre câştigul salarial individual mediu net pe ultimele 3 luni înainte de concediere, stabilit pe baza clauzelor din contractul individual de muncă, dar nu mai mult decât câştigul salarial mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea, comunicat de Institutul Naţional de Statistică, şi nivelul indemnizaţiei de şomaj.

Astfel, venitul de completare se acordă lunar pe perioade stabilite diferenţiat, în funcţie de vechimea în muncă a persoanelor concediate în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, după cum urmează:

  • 12 luni, pentru persoanele care au o vechime în muncă cuprinsă între 3 ani şi până la 10 ani;
  • 20 de luni, pentru persoanele care au o vechime în muncă cuprinsă între 10 ani şi până la 15 ani;
  • 22 de luni, pentru salariaţii care au o vechime în muncă cuprinsă între 15 ani şi până la 22 de ani;
  • 24 de luni, pentru salariaţii care au o vechime în muncă de cel puţin 22 de ani.

Puteți citi integral proiectul de Ordonanță de Urgență aici.

Te-ar putea interesa și: