Busu este prezentator al rubricii din cadrul Știrilor PRO TV și a fost desemnat de către Societatea Europeană de Meteorologie, în anul 2010, cel mai bun prezentator meteo al anului din Europa. Începutul său în televiziune a fost în anul 1992, la TVR, în rolul principal din filmul pentru copii ”Brutus”, apoi ca prezentator al show-ului ”TIP TOP MINITOP”, creat și produs de realizatorul TV Oana Ionescu.

Deși se cunosc foarte multe detalii despre viața sa profesională, pe plan personal, Busu s-a ținut departe de ochii curioșilor în ceea ce privește familia și peripețiile vieții.

„N-am avut o poveste de dragoste chiar de la început. Mi-a fost studentă. Mi se părea ciudat să-i fiu profesor şi am plecat din şcoală. N-am putut continua şi m-am cărat, ca să zic aşa. Noi am avut o poveste din două bucăţi cumva.

Am avut o perioadă la început mai pasională, plină de furtună, dar am stabilit că nu prea merge, prea suntem vulcanici amândoi şi ne-am despărţit o vreme. Vreo opt-zece ani. După aceea ne-am reîntâlnit şi gata, s-a refăcut legătura”, a declarat Florin Busuioc, într-un interviu acordat pentru adevărul.ro.