Dan Negru a revenit la treabă. Cunoscutul prezentator TV înalţă un alt bloc de birouri, în Bucureşti, al patrulea, în zece ani.

În 2009, Dan Negru se mândrea cu primul bloc, din Zona Mall Vitan, cu o suprafaţă de 1.300 mp/, închiriat de celebrul proprietar, la acea vreme,  cu 12 euro/mp.

În 2014 a construit o alta, în zona Unirii. Conform Click! într-un astfel de bloc sunt investiţii de peste 150.000 de euro, însă suma este recuperată, în timp, de la firmele care închiriază aceste spaţii, cu aproximativ 25 euro/mp.

Conform surselor citate, Dan Negru nu apelează niciodată la împrumuturi bancare, investiţiile fiind doar din veniturile din televiziune, unde câştigă peste 15.000 de euro ca prezentator, dar şi din chiriile clădirilor, care îi bagă în buzunar în jur de 50.000 de euro lunar.

Nu mulţi ştiu, dar el şi-a  extins afacerile imobiliare şi în Timişoara, oraşul natal, care îi rotunjesc lunar veniturile cu aproximativ 20.000 de euro. 

Dan a venit în Bucureşti în urmă cu 20 de ani, pe motiv că ”aici se învârte magiunul”. S-a făcut repede remarcat, show-ul ”Ciao, Darwin!” (1998), propulsându-l în rândul celor mai bune vedete tv. Negru are un CV impresionant: prezintă la Antena 1, de 11 ani, concursul de cultură generală ”Te pui cu blondele?” şi competiţia ”Next Star”, iar de 19 ani este gazda emisiunii de Revelion, show care îi poate aduce lesne un loc în Cartea Recordurilor, fiind mereu lider de audienţă. Dar  Negru este  cerut şi la export astfel că, de zece ani, prezintă, în Republica Moldova, la postul de televiziune Prime TV, concursul cu premii ”DA sau NU”.